Sistemul de pensii trebuie tratat la cauze, nu la efecte. Lăsat în pace, ar putea fi surprinzător de vioi. Statul e cel care striveşte totul în jur.
Consider legitimă decizia Curţii Constituţionale de-a respinge tăierea pensiilor, chiar dacă probabil a luat-o din motive greşite. Şi chiar dacă faptul că şi-au menţinut propriile pensii îi umple pe magistraţi de ridicol. Decizia nu poate fi întoarsă acum, dar analiza mecanismelor şi a consecinţelor poate ajuta la rezolvarea problemelor. Iar rezolvarea este perfect posibilă, chiar începând de acum.
Este firesc ca pensia să fie tratată ca un drept de proprietate. Pentru că e obţinută în baza unei contribuţii (forţate) pe care dacă beneficiarul şi-ar fi gestionat-o singur ar fi deţinut acum active producătoare de uzufruct: conturi bancare, proprietăţi etc. Practic, pensionarii au împrumutat statul iar acum îşi primesc ratele înapoi. Nu e aproape nicio diferenţă faţă de banii datoraţi tuturor celorlalţi creditori, interni sau externi.
Dacă metoda de calcul şi suma exactă datorată în cazul pensionarilor sunt ambiguue şi arbitrare, asta e doar din vina statului.
Statul este cel care a croit sistemul de pensii în aşa fel încât să-l exploateze în toate felurile perverse cu putinţă.
1. Când a avut excedent, acesta a finanţat bugetul.
2. Pentru a ţine şomajul jos, statul a micşorat artificial vârsta de pensionare.
3. Punctul de pensie a fost stabilit discreţionar şi mărit după calendarul electoral.
După ce a folosit la maxim toate cele trei pedale, statul a ajuns la fundul sacului şi a hotărât să schimbe regulile. Curtea Constituţională a replicat că nu se poate. Legitim! Sistemul era deja defect şi parazitar, de ce să plătească iar beneficiarii?
Şi totuşi, Curtea Constituţională a ajuns ţapul ispăşitor pentru eşecul Guvernului. Argumentele şi contraargumentele:
1. Este gara
