Orădenii îşi pot plimba copiii pe malul Crişului Repede fără să se teamă că ar putea aluneca din greşeală în apă, pentru că Administraţia Bazinală de Ape Crişuri Bihor a finalizat înlocuirea balustradei şi asfaltarea trotualului de pe malul drept al râului, între Podul Decebal şi cel de pontoane.
Iar veştile bune nu se opresc aici, căci ABA Crişuri va reamenaja malul Crişului şi între Podul Dacia şi Podul Intelectualilor, şi va reabilita priza de apă din Rogerius.
Fără pericole
Între Podul Decebal şi cel de pontoane, Administraţia Bazinală de Ape Crişuri a înlocuit balustrada de beton, ruptă şi incompletă, a asfaltat integral trotuarul de pe malul râului şi cel de pe coronament, iar treptele spre mal au fost reparate. Amplasamentul a fost predat către Primărie, care urmează acum să monteze bănci, coşuri de gunoi şi routere de internet wireless, dar şi să extindă reţeaua de iluminat public. Cu excepţia iluminatului public, lucrările vor fi finalizate în luna septembrie. Astfel, zona va deveni una numai bună de promenadă.
În paralel, ABA Crişuri a început, pe acelaşi tronson, înlocuirea balustradei de pe malul stâng al râului, amplasament care va fi ulterior asfaltat. Lucrările au devenit posibile în urma încheierii, la sfârşitul lunii martie, a unui protocol între Primăria Oradea şi ABA Crişuri. Documentul prevede responsabilităţi reciproce şi acţiuni concrete privind asigurarea curăţeniei şi salubrizării digurilor, malurilor şi cursurilor de apă, prevenirea poluării şi transformarea cursurilor de apă în zone de recreere. Încheiat pe un an, protocolul este printre primele de acest gen în ţară şi a fost înlesnit de faptul că noul director al Administraţiei Bazinale Ape Crişuri, Pasztor Sandor, este şi membru în Consiliul Local, deci direct interesat de îmbunătăţirea imaginii oraşului.
Rămâne verde
Separat, în cel mult două luni vor de