PSD nu vrea să guverneze cu PNL, ci să fie organizate anticipate pentru ca electoratul să aleagă între dreapta şi stânga. Ca să ajungă însă la anticipate, social-democraţii şi liberalii sunt obligaţi să colaboreze.
Conducerea social-democrată a respins ieri posibilitatea repetării episodului Klaus Iohannis (adică, un proiect comun de guvernare PSD-PNL-UDMR). Cu alte cuvinte, au refuzat oferta lui Crin Antonescu pentru un guvern cu PNL. Liderii PSD au reiterat ieri ideea intrării la guvernare doar după alegeri, de preferinţă anticipate, în primăvara lui 2011. Până atunci, social-democraţii îşi vor creiona propria ofertă de guvernare, pe care o vor prezenta pe 16 octombrie. „Nu văd posibilă o guvernare comună cu PNL. Am toată convingerea că PNL este singurul partid adevărat de dreapta şi are soluţii de dreapta. (...) După alegeri, noi vrem să guvernăm cu măsuri şi soluţii de stânga, ei vor cu măsuri şi soluţii de dreapta, dar asta numai oamenii pot să decidă, nu o înţelegere între mine şi Antonescu", a explicat viziunea PSD preşedintele Ponta.
Pentru anticipate, social-democraţii sunt obligaţi însă să colaboreze în plan parlamentar cu liberalii. În primul rând, la depunerea unei noi moţiuni de cenzură, anunţată pentru sesiunea din toamnă, dar numai după ce opoziţia va reuşi să atragă de partea sa numărul minim necesar de voturi (încă opt voturi ar mai fi necesare, potrivit lui Adrian Năstase). Apoi, odată adoptată moţiunea de cenzură, se intră în procedura obişnuită de învestire a unui nou guvern. Adică, preşedintele desemnează un premier - aceeaşi persoană sau nu -, iar acesta are zece zile la dispoziţie pentru a cere Parlamentului votul de încredere asupra programului şi echipei sale. Dacă Legislativul nu acordă votul de încredere în termen de 60 de zile de la solicitare şi dacă sunt respinse două solicitări de învestitură, preşedintele poate dizolva P