Bucureştiul de azi nu păstrează nici măcar urmele grădinilor publice în care oamenii se adunau în după-amiezile de vară, până târziu în noapte. Oraşul a devenit nu numai indiferent faţă de propriul trecut, ci şi amnezic. Nu mai ţine minte unde se aflau Grădina Capitol, Blanduziei, Union, Raşca, Oteteleşanu, Guichard, Stavri, terasa Cercului Naţional şi atâtea altele.

De ani întregi, autorităţile şi opinia publică deplâng starea unei capitale din ce în ce mai dispreţuite de propriii locuitorii, bucureşteni înnăscuţi sau adoptaţi. În mod previzibil, în cele două decenii postcomuniste care s-au scurs, oraşul nu numai că n-a avut timp să se racordeze la propriul trecut, la propria identitate, ci n-a reuşit nici să-şi amintească cu adevărat istoria pe care a trăit-o, cu bune şi cu rele.

În vara penultimului an din primul deceniu al secolului al XXI-lea, mileniul III, Bucureştiul este sufocat de mici terase de vară, unele şic, altele primitive, murdare, fără personalitate. Adesea spaţii publice, grădinile de vară din secolul XX sau cele frecventate în ultimele decenii ale veacului al XIX-lea s-au pierdut, cu farmecul lor cu tot, pentru totdeauna. Supravieţuiesc numai în amintirile unor vârstnici, în albume de fotografii şi în foarte multe volume de memorialistică. Ca spaţii exemplificatoare ale unui anume spirit citadin şi ale mentalităţii despre loisir, grădinile publice din urbea lui Bucur sunt doar istorie. O istorie de care nimeni nu are nevoie în era vitezei.

În aşteptarea bunului-gust

Situaţia din centrul oraşului este relevantă. Aici au existat nenumărate grădini de vară: Raşca (pe locul în care se află acum Facultatea de Arhitectură), Universităţii, Blanduzia, Şuţu, Capitol. Astăzi, nici urmă de aşa ceva, deşi oraşul se sufocă între blocuri şi câteva clădiri istorice, doar unele reabilitate, care nu-i salvează onoarea.

În Piaţa Universi