„Copiii sînt minunaţi, pe ai mei îi prefer la grătar.“ (Bob Hope)

Am fost, mult timp, în preajma copiilor cu vîrste între 3 şi 16 ani. În calitate de educatoare, învăţătoare, pedagog social sau consilier, am primit de la ei cele mai amuzante, înfricoşătoare, uimitoare, înduioşătoare cereri, reclamaţii, rugăminţi, favoruri. Spre exemplu:

● (4 ani) să desenez o „şorpîlă“ roz – am desenat ceva între crocodil şi bîtă de baseball;

● (5 ani) să-i ţin sendvişul cît el se bate cu piraţii – în fapt, menajera înarmată cu un mop împotriva păianjenilor;

● (4 ani) să mănînc ardeiul din pachetul cu mîncare, altfel se supără mama (mama ei, fiindcă a mea e obişnuită să n-o fac);

● (7 ani) să-i duc o jumătate din bucata ei de ciocolată lui Ionuţ, colegul de bancă, fiindcă ultima dată cînd i-a oferit ea, Ionuţ i-a luat toată ciocolata;

● (5 ani) să înec musca prinsă de el în cana mea cu cafea;

● (5 ani) să ţin la mine acasă o pisică găsită de ea pe drumul spre şcoală, pînă îşi convinge părinţii s-o lase la ei; n-am făcut-o, fiindcă pisica avea porţiuni mari de piele fără blană, iar puricii cu greu reuşeau să se ascundă în smocurile firave;

● (4 ani) s-o ţin de mînă cînd spune poezia pe scenă;

● (13 ani) să-i explic de ce George din clasa a VIII-a n-o iubeşte aşa cum îl iubeşte ea;

● (5 ani) să-i spun lui tati să n-o mai muşte de ureche pe mami, fiindcă ea rîde în loc să plîngă;

● (diverse vîrste) să răspund la următoarele întrebări: pe unde „ies“ puii de meduză din mama lor (n-am ştiut), cine e mai puternic, preşedintele ţării sau şeful şcolii (m-am abţinut, prudentă), cine-i spală hainele lui Moş Crăciun (m-am străduit), cum de o femeie poate să nască şi băieţi, ar trebui ca bărbaţii să facă asta (m-am minunat şi eu), cum ştii dacă un vierme, care stă, doarme sau e treaz (am recunoscut, îmbujorată, că nu m-