Imberb, dar ofilit, arborând acelaşi aer "tineresc" şi debordând de o semantică politică pe care nu o înţeleg decât Vântu şi Voiculescu, floarea noastră naţională, Antonescu, după ce a pus umărul, cu veselie mare, la îngroparea Legii ANI, s-a trezit lovit în moalele capului de o altă idee genială şi "altfel": suspendarea preşedintelui.
Hodoronc-tronc, ca omul trezit brusc din somn după o lungă noapte de confuzii, Crin Antonescu şi-a acordat singura coardă de la alăuta lui de "ispravnic" penelist şi-a glăsuit gutural, cum ştie el, cu capul adus puţin în piept şi figura montată în poza aceea hollywoodian-dâmboviţeană: "Sunt pentru suspendarea lui Traian Băsescu, când este posibilă şi necesară". "Altfel"-itatea lui Crin nu poate fi decriptată decât prin sintagma "pe-alăturea cu gardul", pentru că, orice sens sau direcţie am da viziunilor sepulcrale ale Antonescului, se vede clar, ca din elicopter, că bardul dreptei româneşti cântă la altă masă decât la cea politică. Concluzia ar fi aceasta: politica e lucru mare, dar mai mare e Crin Antonescu, şi, peste toate, mai mari sunt Dan, supranumit Felix, şi Ovidiu, poreclit Nuş.
De pe celălalt mal, copilul teribil al delirului politic românesc, Victor Ponta pe numele lui, are un moment de discernământ, se hotărăşte să rămână în parametrii optimi ai igienei mintale şi refuză acest alt - oare al câtelea? - "proiect" antonescian. Chiar i se adresează lui Crin cu o anumită compasiune, cu delicateţea omului sănătos în faţa unui om suferind, catalogând tema suspendării preşedintelui drept "o chestiune neserioasă". Chiar şi Varujan Vosganian, neatent, din fericire, de data aceasta la bâiguirile şefului, se axează pe tema alegerilor anticipate, adică duce problema în punctul unde ea devine serioasă.
Crin Antonescu, în opinia mea, a suferit o traumă care a declanşat în el procese ireversibile. Puternic tarat
