Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ansamblul “Braduletul” in premiera la festival

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 13 iulie 2010 ·

Lunca Bradului a participat si in acest an la Festivalul de la Rastolita, prezentand publicului vizitator traditiile specifice locului, expuse in cadrul standului comunei. Cu ocazia editiei din acest an, Lunca Bradului a venit si cu o noutate, Ansamblul Artistic “Braduletul”, la infiintarea caruia o contributie importanta a avut, Iosif Boanta, directorul Ansdamblului Artistic Muresul. “In toamna anului 2009, la solicitarea primarului comunei Lunca Bradului, am inceput sa lucram cu o formatie de copii, din aceasta comuna. Iata, ca am reusit ca, la a sasea editie a Festivalului Vaii Muresului, comuna Lunca Bradului sa se prezinte cu un program artistic, care a fost primit cu foarte mult entuziasm si multe aplauze de cei prezenti,” a precizat Titi Boanta, directorul Ansamblului Artistic Muresul din Targu Mures. „Suntem la cea de-a sasea editie, ne-am prezentat cu acest stand unde am adus câte ceva caracteristic noua. Suntem o comuna de munte, ne ocupam cu pastoritul, zona de munte vânatoreasca din care am adus câte ceva. Avem blana de urs, coarne de cerb, tot felul de trofee, pasarea salbatica. Alaturi avem o stâna unde vizitatorii pot gusta din cas, urda, tocanita de miel si multe altele. Avem si un album vechi de 45-50 de ani cu vânartorii din comuna. Avem si o echipa de dansuri formata din copii cu vârste între 14-17 ani si una între 3-5 ani. Ei sunt coordonati de domnul director Boanta de la ansamblul Muresul. Aceasta formatie a fost alcatuita timp de opt luni. Toti au costume populare, iar copiii sunt foarte receptivi”, a aratat Petrisor Teslovan, primar Lunca Bradului

„Sunt fermier de la Lunca Bradului. Noi reprezentam aceasta comuna unde avem o pasune montana în care crestem oi si suntem foarte bucurosi ca macar o data pe an avem ocazia sa ne întâlnim, sa stam de vorba, ne întâlnim cu colegii din alte sate. Este un bun schimb de experienta, se l

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sébastien Lecornu, desemnat din nou de Emmanuel Macron pentru funcția de PREMIER al Franței

Gandul acum 40 minute
Premierul demisionar Sébastien Lecornu, care declarase că misiunea sa “s-a încheiat”, a fost în cele din urmă desemnat din nou de președintele Republicii pentru funcția de prim ministru al Franței vineri seara. O numire pe care fostul ministru al Fo

GUVERNUL și Autoritatea Electorală Permanentă, date în JUDECATĂ pentru că nu au organizat alegerile pentru Primăria Capitalei

Gandul acum o ora
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Cei car

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 2 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 4 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 3 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 8 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 12 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

After-school sau bonă? Cât trebuie să scoată din buzunar părinții pentru fiecare în parte

Gandul acum 2 ore
Părinții care lucrează și nu beneficiază de sprijinul rudelor sau al prietenilor sunt nevoiți să caute alternative pentru copii, după terminarea programului de la școală sau de la grădiniță. Un after-school sau o bonă sunt cel mai des luate în calcu

Vremea

București
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

12°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/11°
Timisoara
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°