Corespondenţă din Saint Jean de Maurinne (Franţa) Recesiunea economică mondială nu putea să ocolească Turul Franţei, în ciuda succesului nebun de care se bucură în continuare cea mai urmărită întrecere sportivă din lume. Organizatorii anunţă în fiecare zi că etapa este urmărită de pe traseu de peste un milion de spectatori, iar în week-end-uri numărul celor ce le ies în cale rutierilor este aproape dublu.
Marea Buclă este o afacere pentru fiecare localitate străbătută. În câteva zile se va pedala pe lângă Grenoble, un oraş puternic industrializat, situat la poalele Alpilor. Nivelul de poluare este atât de mare încât pe autostrada din jur nu ai voie să circuli cu mai mult de 70 km/h. Aşa vor francezii să salveze dispariţia gheţarilor din munţi.
Primii care speculează prezenţa Le Tour sunt hotelierii. Dacă la un stabiliment de două stele plăteşti în mod obişnuit 25 de euro pe noapte, acum nu găseşti nimic mai jos de 77 de euro. Şi asta fără mic dejun, undeva într-o zonă cu fabrici ce îţi dau impresia că fac mai mult zgomot decât producţie în sine.
Cam aşa stau lucrurile în toate oraşele din vecinătatea traseului, motiv pentru care mulţi turişti care urmăresc Le Tour preferă să doarmă în campinguri. În această perioadă, când se pedalează pe lângă graniţa cu Elveţia, multă lume înnoptează în Ţara Cantoanelor. Acolo, hotelierii practică promoţii tocmai în ideea de a le "fura" francezilor din turişti.
Acelaşi lucru se va petrece şi în Pirinei. Hotelurile de trei şi patru stele din nordul Spaniei au preţuri mai mici decât motelurile din Franţa. În plus, spectatorii preferă patria lui Contador pentru a sărbători aşa cum se cuvine un eventual succes al rutierului de la Astana. Pentru femei, Andorra, o destinaţie de cumpărături foarte ieftine, este la numai două ore de mers cu maşina. Iar dacă ai la dispoziţie un Renault Koleos precum cel folosit de J