În perioada 2-13 iulie 1990, la Moscova a avut loc ultimul Congres - al XXVIII-lea - al comuniştilor sovietici. Delegaţii, în număr de 4.000, erau împărţiţi în trei tabere. Majoritatea era reprezentată de conservatori, exponenţi ai activiştilor de partid şi ai funcţionarilor de stat. Ei prezentau un mesaj populist prin care identificau partidul cu poporul. La polul opus se aflau radicalii, în număr de 600, care doreau continuarea reformelor prin introducerea economiei de piaţă şi a sistemului politic multipartid. La mijloc se afla tabăra centriştilor care nu doreau decât menţinerea "unităţii de partid" şi sperau că facţiunile aflate la extreme vor ajunge la consens, mobilizate de contextul politic excepţional din vara anului 1990.
Personalitatea marcantă a evenimentului a fost Mihail Gorbaciov. Deşi conservatorii îl contestau pentru reformele din ultimii ani, totuşi îl apreciau politic. După parcurgerea procedurilor introductive, Mihail Gorbaciov a urcat la tribună, pentru a citi raportul de la ultimul Congres. Liderul Uniunii Sovietice a susţinut încă din primele fraze că revoluţia iniţiată de Perestroika se justifica prin rezultatele obţinute, fiind un proces cu evoluţii pozitive pe plan politic, economic şi ideologic. În continuare, el a militat pentru introducerea economiei de piaţă, care nu va afecta nici socialismul şi nici viaţa poporului. A promis schimbări esenţiale în politica faţă de minorităţi şi formaţiunile lor statale. Gorbaciov i-a anunţat pe delegaţii la Congres că, în perioada ce urmează, PCUS va pune mai presus decât orice respectarea drepturilor omului. În încheierea discursului, promotorul Perestroikăi le-a dat conservatorilor lovitura de graţie, anunţând că PCUS nu va mai fi partid conducător în Uniunea Sovietică, dar va lupta pentru mandatul său, continuând să-şi apere poziţiile câştigate.
A doua zi, 3 iulie, miniştrii Gu
