Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarkozy neagă orice finanţare politică ilegală

Publicat in Romania Libera, marți 13 iulie 2010 ·

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat luni seara, la postul de televiziune France2, că îl susţine pe ministrul Muncii, Eric Woerth, afectat de scandalul politico-financiar care o vizează pe Liliane Bettencourt, negând cu fermitate că a primit bani de la cea mai bogată femeie din Franţa, relatează AFP monitorizată de Mediafax.

"Eric Woerth este un bărbat foarte onest, care a îndurat calomnia şi minciuna timp de trei săptămâni", a declarat preşedintele în prima sa intervenţie publică asupra acestor afaceri care destabilizează Guvernul.

"El este ministrul care va apăra această reformă atât de necesară a pensiilor", cel mai important proiect al celei de-a doua părţi a mandatului prezidenţial, a declarat Sarkozy. Această reformă privind creşterea vârstei de pensionare de la 60 la 62 de ani urmează să fie prezentată marţi, în cadrul şedinţei Guvernului, după care va fi supusă votului Parlamentului, până la sfârşitul lui octombrie.

Aflându-se la cel mai scăzut nivel în sondaje, Sarkozy şi-a exprimat în mod public poziţia, pentru prima dată de la izbucnirea acestui scandal, care a declanşat cea mai gravă criză politică de la data la care a devenit preşedinte, în 2007.

Eric Woerth a fost acuzat de conflict de interese, în special în domeniul fiscal, dar şi de finanţarea politică ilegală a campaniei lui Nicolas Sarkozy, în 2007, în cadrul unor afaceri cu mize multiple având-o în centru pe Liliane Bettencourt, moştenitoarea grupului de produse cosmetice L'Oreal, în vârstă de 87 de ani.

Intervenţia lui Sarkozy survine la o zi de la publicarea unui raport administrativ asupra analizei dosarului fiscal al lui Bettencourt, potrivit căruia Eric Woerth nu a muşamalizat posibile fraude, în perioada în care a fost ministru al Bugetului (2007-martie 2010).

Prin acest raport, Eric Woerth "este exonerat de orice suspiciune", a apreciat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°