Nu departe de centrul Clujului, la vreo două sute de metri în spatele feselor rubensiene ale legendarului cal pe care şade Mihai Viteazul, se înalţă semeaţă „Hala Agro-alimentară“. De ceva vreme, pe această mîndră ctitorie a Epocii de Aur, s-a întins un gigantic cearşaf publicitar al unei agenţii de turism, care te îmbie să-ţi petreci concediul în Turcia. În inima urbei unde se glorifică identitatea maternă de la Râm şi cea paternă de la Viena, sau, mă rog, invers, tronează suveran un anunţ publicitar, definitoriu pentru entuziasmul patriotic al acestor plaiuri încărcate de istorie: „Baiazide, venim să te cucerim!“.

În opera Poetului Nepereche, bietul Baiazid a luat-o rău pe cocoaşă după ce s-a trezit să-l întrebe, ca proasta-n tîrg, pe unul dintre vitejii noştri voievozi: „Tu eşti Mircea?“. Acum, ştiind că, odată intrată în oase, frica nu mai iese în veci, cîţiva compatrioţi mai creativi se stropşesc de la altitudinea istorică a poporului nostru de învingători, băgînd spaima în turcime. Şi uite-aşa, cu conştiinţa proaspătă a faptului că i-am făcut surcele pe otomanii care speriau Europa, mergem la Stambul şi prin staţiunile turceşti, defilînd ca-n colonii, aşa cum ne place nouă de secole. Adică stăpîni pe situaţie. Turcia devine, în mintea melteanului creativ, un soi de „la ţară“, unde se retrage la odihnă românul etern învingător. Dar asta nu e singura imagine care bîntuie imaginaţia unora dintre redutabilii noştri creatori de publicitate.

Într-o reclamă cu potenţial de definire implicită a esenţei daco-romane, Cornel, un june fraier, merge la un vecin mai şmecher, nea Aurel, cu ploconul. Junele zice aşa: „… iar m-a lăsat aştia pă beznă“. Şi-i cere şmecherului ajutorul pentru remedierea situaţiei, neuitînd să-i dea dreptul, un pet cu o băutură indescriptibilă, mîndru autointitulată „vin“. Şmecherul zice că o să vadă ce poate face şi, după ce-l expe