Agenţia de evaluare financiară "Moody"s Investors Service" a retrogradat, ieri, ratingul pentru bondurile emise de guvernul Portugaliei, cu două trepte, la "A1" de la "Aa2", cu perspectivă stabilă, informează Agerpres.
Agenţia a precizat că a luat această decizie după ce a ajuns la concluzia că soliditatea financiară a guvernului portughez ar putea continua să se deterioreze pe termen mediu, o dovadă în acest sens fiind recenta deteriorare a indicatorilor de îndatorare.
"Raportul dintre datoria guvernamentală şi Produsul Intern Brut, precum şi raportul datorii-venituri au crescut rapid în ultimii doi ani", a declarat vicepreşedintele "Moody"s", Anthony Thomas, adăugând: "Această deteriorare a fost cauzată de măsurile anticriză adoptate de guvern în momentul în care economia a intrat în recesiune".
Pentru viitor, "Moody"s" estimează că indicatorii de îndatorare ai Portugaliei vor continua să se deterioreze pentru cel puţin doi-trei ani, astfel încât datoria guvernamentală să ajungă la 90% din PIB, iar raportul datorii-venituri la 210%, înainte să se stabilizeze odată cu trecerea bugetului pe surplus.
"Moody"s" şi-a exprimat îngrijorarea şi faţă de potenţialul de creştere al economiei portugheze, pe termen mediu.
Alina Vasiescu Agenţia de evaluare financiară "Moody"s Investors Service" a retrogradat, ieri, ratingul pentru bondurile emise de guvernul Portugaliei, cu două trepte, la "A1" de la "Aa2", cu perspectivă stabilă, informează Agerpres.
Agenţia a precizat că a luat această decizie după ce a ajuns la concluzia că soliditatea financiară a guvernului portughez ar putea continua să se deterioreze pe termen mediu, o dovadă în acest sens fiind recenta deteriorare a indicatorilor de îndatorare.
"Raportul dintre datoria guvernamentală şi Produsul Intern Brut, precum şi raportul datorii-venituri au crescut rapid în ultimii doi a