Donald Morisson, Antoine Compagnon, Ce mai rămîne din cultura franceză. Preocuparea pentru grandoare, traducere de Laura Albulescu, postfaţă de H.-R. Patapievici, Editura Art, 2010
De fapt, nu presupusa moarte a culturii franceze i-a scos din sărite pe intelectualii francezi de dreapta sau de stînga, cît ideea (implicită) a dispariţiei unui imperiu. Reproşînd scăderea puterii de seducţie a Franţei şi impasul politicilor culturale – subfinanţate, în ciuda eforturilor statului, sufocate de nepotism, încremenite în reţele de promovare învechite, incapabile să furnizeze figuri emblematice, ezitante în ceea ce priveşte inovaţia – Donald Morrison anunţă, de fapt, sfîrşitul unei ere în care Franţa a dominat categoric schimburile culturale internaţionale. Pe de altă parte, ciuda francezilor e cu atît mai mare cu cît observaţia (însoţită de o analiză articulată, detaliată, poate chiar convingătoare) vine din partea unui intelectual respectabil şi a fost publicată într-o revistă americană influentă (Time). Donald Morrison este un jurnalist cultural familiarizat cu politicile culturale europene şi cu scena pariziană, însă din articolul său, scris cu aparentă obiectivitate şi cu distanţă tandru-ironică, francezii nu au preluat decît criticile şi negaţiile. Şi-au început să le toace, în public şi în culise. Printre reproşurile care i-au fost aduse jurnalistului care a îndrăznit să se lege de cultura franceză, cel mai absurd a fost, evident, faptul că e american. Nu e însă singura lui „vină“: i s-a înfierat incultura şi ignoranţa (în cultura franceză contemporană ar exista mult mai multe „nume mari“ decît a putut el să enumere în articol), lipsa criteriilor de evaluare, incoerenţa (faptul că amestecă aspecte concrete cu propriile lui sentimente şi opinii), senzaţionalismul, rea-voinţa. Pînă la urmă, furtuna de reproşuri ce i-au fost aduse lui Morrison n-a făcut decît să-
