Închipuiţi-vă că ar fi posibil să aveţi întreaga bibliotecă ideală (cu toate cărţile pe care le-aţi citit, le-aţi fi citit, le veţi citi, dacă aveţi noroc) pe stick memory sau pe e-book. Că aţi putea găsi orice carte din această bibliotecă în 30 de secunde – hai, un minut, dacă nu vă amintiţi titlul exact. Că munţii de cărţi care căptuşesc toţi pereţii (casei normale pe care se presupune că o aveţi) şi mormanele printre care vă strecuraţi spre ieşire ar dispărea ca prin farmec, cu praful, cu dezordinea, cu eratele şi croşetele lor (dinainte), cu traducerile ilizibil-creative şi ediţiile abreviate (de apoi). Că aţi avea şansa unui nou început, cu o bibliotecă ideală în care să aveţi toate cărţile la care vă gîndiţi ordonate, reeditate profesionist şi încăpînd în... propriul buzunar.
Gellu Naum spunea, cred, că nu trebuie să ţii, pentru nimic în lume, cărţi proaste în casa în care trăieşti, pentru că spiritul (prost şi el) adăpostit în ele te afectează sufleteşte, dar şi fizic. Am o bună prietenă care selectează aşa cărţile pe care le cumpără şi mai ales pe cele care ajung în mîna băieţelului ei, Carol. Cîteodată îmi cere părerea, dar, de greşit, n-a greşit niciodată. Ar dispărea oare, prin digitalizare, senzaţia de inutilitate care te copleşeşte, uneori, în vecinătatea unor cărţi? Sînt sigură că s-ar putea inventa un antivirus care să le ţină nedefinit în carantină fără ca ele să-ţi invadeze spaţiul vital.
Nu ştiu cum aş fi primit în urmă cu zece ani „ameninţarea cărţii electronice“, despre care se scriu în ultima vreme prea multe articole artificial şi cam patetic inflamate. Acum zic „Slavă Domnului!“ şi-mi caut un reader mai simplu, măcar pentru noile cărţi (care, orice aş face, nu mai încap într-un apartament normal de bloc comunist, unde ar trebui să mai şi trăiască nişte oameni). De altfel, nu de la citit mi se trage, ci de la nevoia (lacomă) de
