Printre atîtea ştiri de mare importanţă pentru ţară (de exemplu, faptul că Geoană a devenit naş, iar Elena Udrea a participat la o nuntă – ca să nu mai vorbim de obişnuitele accidente de maşină, declaraţii ale lui Traian Băsescu şi altele asemenea), s-a strecurat pe la televiziuni şi în presa mainstream şi o scrisoare de protest semnată de o seamă de autori – scriitori, artişti plastici, actori, muzicieni, traducători. Semnatarii se pronunţă împotriva taxării suplimentare a drepturilor de autor – măsură decisă recent de executiv, în încercarea disperată de a mai aduce niscaiva bani la buget. Problema e reală: practic, cine are contract de drepturi de autor va cîştiga mai puţini bani decît pînă acum, iar pe sumele respective se vor plăti şi contribuţii de asigurări sociale. În principiu, semnatarii au dreptate şi, bineînţeles, au deplină legitimitate în încercarea de a-şi apăra un drept. Retorica scrisorii e însă cam patetică; de exemplu: „Talentul, harul şi travaliul interior al fiecăruia dintre creatori nu sînt mediate nici de Fisc, nici de cei de la putere, ci numai şi numai de bunul Dumnezeu“; sau: „în al doisprezecelea ceas, opriţi exodul de creiere din Romania şi sărăcirea celor care apără prin operele lor unice identitatea culturală şi spirituală a României!“. Or, din moment ce acest text a fost făcut public, ar fi trebuit conceput în aşa fel încît să-i convingă pe cititorii lui, nu pe cei cărora le este adresat (preşedinte, premier, preşedintele Curţii Constituţionale şi Avocatul Poporului). Autorităţile nu mai pot fi convinse – decizia e luată şi s-a trecut la aplicarea ei; eventual, se pot face demersuri legale – la tribunal, la Curtea Constituţională, la CEDO sau la orice alt for competent, dacă protestatarii vor avea tenacitatea de a merge pînă la capăt pentru a rezolva problema. În faza actuală, din păcate, o scrisoare de protest e inutilă. Dacă apăr