Facem parte din marea familie a francofoniei, personalitatile culturii precum Constantin Brancusi, Eugen Ionescu, Emil Cioran fiind elocvente pentru legatura noastra cu spatiul frantuzesc. Si daca tot e ziua lor, ar fi frumos, azi, cand drapelul rosu-alb-albastru flutura mandru pe acordurile Marseillaisei, sa le transmitem un mic salut. Sa-i lasam pe ei sa-si celebreze sarbatoarea nationala si sa ne oprim la oile din gradina noastra, tot mai inundata.
Daca in urma cu 221 de ani, la ei cadea Bastilia, la noi, in spatiul nostru mioritic, incepea sa se prabuseasca alte Bastilii, simboluri ale neputintei noastre. Speranta a picat si ea, urmata de surorile ei, bunastarea, simtirea, traditia, valoarea, iar acum, incep sa pice si casele, digurile, lasandu-i pe cei de pe margine, impartiti in doua tabere. Unii plang, ramasi fara nimic, iar altii, ceva mai bine imbracati, tot dau din umeri, explicandu-le celor din prima tabara, sa stea linistit ca totul se va rezolva. Dar cum? Mai cu o ciocolata, mai cu un pantof cu toc, cat despre vreun ajutor, el a luat forma reprosurilor aduse de conducatorul taberei numaru doi.
Paradoxul este ca daca tot avem un presedinte fost marinar, apa ii cam da de furca, transmitandu-i un rau de apa dulce, ca o adevarata manevra demna de “Toate panzele sus”, cu rotirea carmei de la “Sa traiti bine” adresat celor 22 de milioane de romani la “Să terminăm cu ţăţişmele”, spus unei profesoare care a indraznit sa-si spuna pasul sefului de stat.
Inventivi cum suntem noi romani, l-am inventat pe Hopa Mitica, care cade-n fund si se ridica, miscare care se tot repeta de vreo 20 de ani incoace, taierile de salarii si majorarea TVA, fiind ultimele opere de arta ale coregrafiei Guvernului in incercarea acestuia de a atenua caderea noastra. Atunci indraznim sa le punem celor de sus o simpla intrebare: mai dureaza mult?
Fa
