Medicii spun că cel mai înţelept este să aşteptaţi ca micuţul să împlinească un an.
Teodora (2 ani) a respirat pentru prima dată aerul sărat al mării la vârsta de 3 luni. Prea devreme, ar spune unii, pentru a duce copilul la mare. Totuşi, pe Iuliana (33 de ani) şi pe Andrei (34 de ani) nu i-a speriat nici ideea de a face un drum lung cu fetiţa şi nici nu s-au temut că micuţa ar putea face insolaţie ori indigestie. „Ne-am văzut ca de obicei, de concediu, dar am fost foarte precauţi. Am stat la plajă până la ora 11.00 şi am ţinut-o pe Teo în cărucior, cu copertina trasă", spune Iuliana, adăugând că a avut un concediu reuşit, binemeritat şi fără incidente. Aproximativ la fel au procedat şi cu cea de-a doua fetiţă, Alexandra, pe care au dus-o la mare de la 11 luni. „Nici cu ea nu am avut probleme, dar înainte să plecăm de la pensiune o dădeam din cap până în picioare cu cremă cu factor de protecţie peste 30", mai spune Iuliana.
Sugarii nu trebuie duşi pe plajă
Medicii susţin că bebeluşii sub 6 luni nu trebuie expuşi direct la soare, deoarece la această vârstă există un risc crescut de a face şoc termic. Părinţii care vor să procedeze „ca la carte" şi să ţină cont de sfatul medicului ar trebui să îşi ducă prichindelul la mare doar după ce acesta a trecut de 6 luni-1 an. „Dacă luaţi decizia să plecaţi cu micuţul la mare la vârsta de numai şase luni, nu vă recomand să îl ţineţi mai mult de jumătate de oră pe plajă. Plimbările este bine să le faceţi dimineaţa, până la ora 10.30, iar în restul zilei ţineţi copilul la interior, nu sub copaci, umbrelă sau în cărucior", vă recomandă pediatrul Alexis Cochino de la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului din Bucureşti. Pediatrul Mihaela Cristescu de la MedLife vă sfătuieşte să nu mergeţi cu sugarii la plajă. „Până la vârsta de 6 luni, puteţi merge într-o staţiune de la malul mării, dar evitaţi plaja. Faceţi