Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Cota progresivă anunţată de Vlădescu confirmă că Guvernul a pierdut orice busolă

Publicat in Romania Libera, marți 13 iulie 2010 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, înaintea şedinţei BPC, că intenţia de a introduce impozitarea progresivă, anunţată de ministrul Finanţelor, confirmă ceea ce au spus liberalii de mult timp, şi anume că Guvernul a "piedut orice busolă, orice cârmă, orice direcţie".

Întrebat cum comentează declaraţia ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, potrivit căruia de la 1 ianuarie 2011 România ar trebui să treacă la un sistem de impozitare progresivă a veniturilor, inclusiv a tuturor pensiilor, Crin Antonescu a susţinut că acest anunţ nu este decât confirmarea unui lucru spus mai demult de liberali, transmite Mediafax.

"Nu e decât confirmarea unui lucru pe care noi l-am spus mai demult, că actualul Guvern a pierdut orice busolă, orice cârmă, orice direcţie. La 6 mai, Traian Băsescu vorbea despre sacrificiul sever pe care trebuie să-l facă bugetarii şi pensionarii pentru ca mediul de afaceri, economia reală, cota unică, TVA să fie menţinute relativ scăzute. După ce am asistat la mărirea de pe o zi pe alta şi cu aproape 25% din valoarea sa a TVA, acum vedem la domnul Vlădescu revenirea cu ideea că nu se mai poate susţine nici cota unică. Ştiţi care e poziţia noastră", a spus Antonescu.

El a menţionat că declaraţiile pe care Sebastian Vlădescu, Emil Boc, "alţi domni şi doamne din Guvern sau de pe lângă Guvern le vor mai face" nu subliniază decât "gradul de iresponsabilitate la care aceşti oameni care conduc România în vremuri grele au ajuns".

Preşedintele PNL a mai declarat că el a vorbit încă din campania prezidenţială despre nevoia, deşi nu era în prerogativele preşedintelui, ca "Guvernul să examineze foarte serios menţinerea principiului cotei unice şi scăderea ei la 10%".

"Cred şi azi, cu atât mai mult în raport cu situaţia în care ne aflăm, că economia trebuie stimulată în primul rând cu acest mijloc, iar faptul că ţări di

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°