Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 sfaturi pentru Grebenişan

Publicat in Bihoreanul, marți 13 iulie 2010 ·

Domnul Gavrilă Grebenişan a fost numit în funcţia de manager la Maternitate. Universitarul orădean are un trecut politic zbuciumat. Ca membru PNL a fost numit şef la RAR, dar pentru că a refuzat să facă nişte servicii fraţilor Micula a fost mazilit. A plecat la PLD, apoi la PDL, iar acum s-ar fi întors la liberali, numai că n-a fost reprimit.

Ştiu ce e în sufletul lui de inginer devenit peste noapte mamoşul şef al municipiului, aşa că m-am gândit să-i dau câteva idei pentru a-şi putea duce sarcina la bun sfârşit.

1. Domnul Grebenişan nu e un neavenit în medicină. Dânsul e doctor, chiar dacă în mecanică, aşa că poate dezbrăca liniştit pe oricine.

2. Fiind as în mecanică, poate reproiecta chiuretele sau să optimizeze forcepsurile.

3. Experienţa sa de la RAR e benefică la Maternitate. De acum înainte femeile vor fi ridicate pe masă cu elevatorul.

4. Steriletele vor putea fi înlocuite cu platinile de la maşini, fiind vorba de acelaşi material.

5. La ieşirea din sala de naşteri, copiii nu vor mai avea numele inscripţionat pe braţ, ci vor fi direct poansonaţi, ca să nu mai poată fi înlocuiţi.

6. Bebeluşii nu vor mai primi certificat de naştere, ci de înmatriculare.

7. În cazul raclajelor, sonda va avea şi rolul de a măsura nivelul de poluare a lăuzei.

8. Cum la RAR şpaga era în floare, nu va fi o mare problemă să se adapteze cu ea la Maternitate.

9. Când se recurge la ajutorul unei mame-surogat, procedeul poate fi asimilat cu cel de recarosare.

10. Planificarea naşterilor se poate face online, ca la RAR. Femeia care nu naşte la data solicitată îşi pierde rândul şi trebuie să se reprogrameze.

Trăiască inginerii, oriunde s-ar afla!

Domnul Gavrilă Grebenişan a fost numit în funcţia de manager la Maternitate. Universitarul orădean are un trecut politic zbuciumat. Ca membru PNL a fost numit şef la RAR, dar pe

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 6 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 5 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 7 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 7 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

O nouă înșelăciune face ravagii în România. Ce este metoda „spoofing” și ce i se cere victimei

Libertatea acum 10 ore
O nouă înșelăciune face ravagii în România. Poliția Română a anunțat că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise infracțiuni, utilizându-se metoda „spoofing”.

UPDATE - Neamţ: Un bărbat de 55 de ani a murit în timp ce lucra la podul de la Luţca / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit, luni după-amiază, în timp ce lucra la podul de la Luţca, judeţul Neamţ. Bărbatului i s-a făcut rău, iar la faţa locului au sosit echipaje medicale care au început manevre de resuscitare. Victima nu a putut f

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

2°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°