Echipa de pe litoral nu mai are jucători, stadion şi fonduri, iar FRF a anunţat Farul că nu mai are dreptul de a se înscrie în viitoarea ediţie de campionat.
Autorităţile locale au anunţat ieri că nu au ajuns la nici un acord cu actuala conducere a echipei şi că nu se implică financiar. Consiliul Judeţean (CJ) Constanţa a anunţat că este dispus să înfiinţeze o nouă asociaţie sportivă care ar urma să ţină în viaţă fotbalul constănţean. „Am purtat discuţii nenumărate cu Giani Nedelcu, însă nu am ajuns la nici un acord. Clubul are datorii foarte mari, peste 2 milioane de euro doar la furnizori. Noi nu putem să ne implicăm în acest caz. Tot ce putem face este să înfiinţăm un nou club care să evolueze la Constanţa şi să spere că în viitor va putea recupera culorile, palmaresul şi emblema actualului Farul Constanţa", a declarat vicepreşedintele CJ, Cristinel Dragomir. Bomboana pe coliva Farului a fost pusă de FRF, care, printr-o adresă oficială, anunţă gruparea de pe litoral că nu are dreptul să se înscrie în viitoarea ediţie de campionat, din cauza datoriilor.
DSJ Constanţa a anunţat că a demarat preluarea bazei sportive, care urmează să treacă în administrarea CJ. Asta se va face printr-o hotărâre a CJ care apoi să facă o adresă către Guvern, acesta urmând a lua la rândul său o hotărâre ce o va anula pe cea din 12.07.2001, prin care baza din Primăverii trecea în administrarea clubului Farul. Soluţia înfiinţării unui nou club este complexă. Noua echipă trebuie să fuzioneze cu un alt club, deoarece, în alte condiţii, ar fi nevoită să joace timp de trei ani în eşaloanele inferioare, fără drept de promovare. Oficialii CJ s-au gândit la o echipă de Liga a III-a, urmând ca anul viitor să se încerce promovarea în eşalonul superior. A fost luată în calcul şi o eventuală preluare a celor de la Săgeata Stejaru, ceea ce ar fi însemnat ca oraşul de la malul mării să a