Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul s-a depreciat usor miercuri, pana la un curs de 4,2596 lei/euro

Publicat in HotNews, miercuri 14 iulie 2010 ·

Moneda nationala s-a depreciat usor in fata monedei unice europene, cursul de referinta publicat miercuri de Banca Nationala a Romaniei (BNR) urcand cu 0,16 bani, la 4,2596 lei pentru un euro. Marti, un euro a fost cotat de banca centrala la 4,2580 lei. Dealerii de pe piata interbancara contactati de HotNews.ro arata ca evolutia cursului este normala, aceasta fiind o "miscare corectiva" de la aprecierea de 4,4 lei pentru un euro pana la 4,23 lei pentru un euro de la inceputul lunii.

"Leul se afla pe o panta de depreciere usoara de aproximativ trei zile - astazi ritmul a fost mai redus decat in celelalte zile - iar motivul pare a fi o miscare corectiva de la aprecierea de 4,4 lei/euro pana la 4,23 lei/euro. Practic aceasta este o miscare corectiva normala, un asa numit retracement. Un alt factor de erodare a valorii leului ar fi perceptia negativa din partea investitorilor straini, care nu privesc foarte bine masurile luate in plan economic si care considera ca aceste masuri ar putea sa conduca la intarzierea iesirii din criza", a declarat un dealer.

Acesta a mai spus ca pietele din regiune sunt "foarte stabile si evolueaza in sensul aprecierii monedelor nationale, contrar tendintei leului, dar ele nu au trecut printr-o miscare atat de mare precum cea pe care a inregistat-o leul".

Leul a castigat insa teren in fata dolarului american, ajungand la 3,3519 lei pentru un dolar, de la 3,3845 lei pentru un dolar, cat era marti.

Totodata, francul elvetian a fost cotat la 3,1682 lei, cu 2,31 bani mai putin decat in ziua anterioara, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 3,7804 lei, dupa ce marti cursul BNR era de 3,8266 lei pentru 100 de yeni.

Gramul de aur costa miercuri la 130,64 lei, in timp ce marti fusese cotat la 131,35 lei. ​ Moneda nationala s-a depreciat usor in fata monedei unice europene, cursul de referint

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 15 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 53 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 38 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°