Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contul de comunicare al Tnuva, estimat la câteva milioane de euro, pleacă de la McCann

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 14 iulie 2010 ·

Agenţia McCann Erickson, care a gestionat comunicarea pentru producătorul de lactate Tnuva de la lansarea acestuia pe piaţa locală, a încheiat parteneriatul cu compania după o colaborare de patru ani. McCann pierde astfel contul de media şi de creaţie al Tnuva, câştigat în urma unui pitch organizat în 2006, estimat la câteva milioane de euro în ultimii ani, însă va gestiona în continuare contul de relaţii publice, prin intermediul agenţiei McCann PR. Actualul director operaţional al McCann Erickson, Sagit Tzur Lahav, care ocupă această funcţie din septembrie anul trecut, a fost anterior vicepreşedinte de marketing la Tnuva România timp de patru ani. "Tnuva este un brand cu o puternică personalitate McCann, am lucrat încă de la intrarea acestuia pe piaţă şi am pus cărămidă cu cărămidă la temelia unui brand care a ajuns extrem de cunoscut. În momentul lansării, acest produs era complet necunoscut pentru consumatorul din România, oamenii nici nu ştiau cum să pronunţe numele Tnuva. În acest moment, produsul se găseşte în frigiderul oricărei familii", a spus Bogdan Enoiu, general manager al McCann Erickson Group. Reprezentanţii celor două companii nu au putut fi contactaţi până la închiderea ediţiei pentru mai multe detalii. Tnuva România a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 21 mil. euro.

Agenţia McCann Erickson, care a gestionat comunicarea pentru producătorul de lactate Tnuva de la lansarea acestuia pe piaţa locală, a încheiat parteneriatul cu compania după o colaborare de patru ani. McCann pierde astfel contul de media şi de creaţie al Tnuva, câştigat în urma unui pitch organizat în 2006, estimat la câteva milioane de euro în ultimii ani, însă va gestiona în continuare contul de relaţii publice, prin intermediul agenţiei McCann PR. Actualul director operaţional al McCann Erickson, Sagit Tzur Lahav, care ocupă această funcţie din septembrie anul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sébastien Lecornu, desemnat din nou de Emmanuel Macron pentru funcția de PREMIER al Franței

Gandul acum 26 minute
Premierul demisionar Sébastien Lecornu, care declarase că misiunea sa “s-a încheiat”, a fost în cele din urmă desemnat din nou de președintele Republicii pentru funcția de prim ministru al Franței vineri seara. O numire pe care fostul ministru al Fo

GUVERNUL și Autoritatea Electorală Permanentă, date în JUDECATĂ pentru că nu au organizat alegerile pentru Primăria Capitalei

Gandul acum o ora
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Cei car

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum o ora
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 3 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 3 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 3 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum o ora
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 7 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 11 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Vremea

București
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

12°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/11°
Timisoara
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°