Există şi o latură pozitivă a situaţiei dezastruoase în care se află România. Chiar dacă ieşirea lui Sebastian Vlădescu referitoare la impozitarea progresivă a fost o mişcare foarte proastă pentru mediul de afaceri şi pentru situaţia economică a României, în general, s-a declanşat o dezbatere fără precedent asupra filosofiei fiscale din ţara noastră.
Pentru prima dată, vedem o delimitare clară a stângii de dreapta şi viceversa, pe chestiuni care, în principiu, ar trebui să predomine dezbaterea politică. Ce şi cum impozităm, în funcţie de culoarea politică. Spre deosebire de Mircea Geoană, care s-a lepădat de impozitarea progresivă foarte uşor, în campania electorală, doar pentru a beneficia de sprijinul liberalilor, Ponta pare mai ataşat valorilor doctrinare de stânga. Poate şi pentru că reprezintă o nouă generaţie de politicieni.
De cealaltă parte, Crin Antonescu ştie că singura şansă a liberalilor este să se detaşeze ca singurul partid de dreapta şi să fure electoratul dezamăgit al PDL-iştilor. PDL care a scăldat-o ba cu cota unică, pe care nu o mai susţin toţi, ba cu TVA-ul, pe care l-au mărit, “din lipsă de alte soluţii”. De aceea, Crin Antonescu îşi centrează discursul pe efectele măsurilor asupra oamenilor de afaceri şi asupra promisiunii unor taxe micşorate şi a unui stat minimal.
Aşa că, poate, la viitoarele alegeri, românii nu vor mai băga votul în urnă pentru vreun lider providenţial şi charismatic, ci pentru politici pe care le vor considera mai utile lor.
Există şi o latură pozitivă a situaţiei dezastruoase în care se află România. Chiar dacă ieşirea lui Sebastian Vlădescu referitoare la impozitarea progresivă a fost o mişcare foarte proastă pentru mediul de afaceri şi pentru situaţia economică a României, în general, s-a declanşat o dezbatere fără precedent asupra filosofiei fiscale din ţara noastră.
Pentru prima dată, vedem
