Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Specialiştii au descoperit veriga lipsă între maimuţe şi maimuţele antropoide

Publicat in Romania Libera, miercuri 14 iulie 2010 ·

Pe un sit fosilier din Arabia Saudită au fost descoperite resturile unei primate necunoscute, ce a trăit după perioada în care paleontologii susţin că s-a produs o importantă răscruce evolutivă, între maimuţele antropoide din care au evoluat speciile de hominizi şi primatele care au urmat drumul evolutiv spre speciile de maimuţe din prezent.

Potrivit Agerpres, această nou-descoperită specie de primate, a fost identificată de Iyad Zalmout (Universitatea din Michigan, SUA), pornind de la părţi fosilizate ale craniului şi de la dinţi şi a trăit în urmă cu peste 28 de milioane de ani. Cântărind între 15 şi 20 de kilograme, acest specimen prezintă caracteristicile care permit plasarea sa în rândul catarhinienilor, strămoşii comuni ai hominizilor şi ai maimuţelor obişnuite din prezent.

După analizele asupra genomului realizate recent, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că linia evolutivă a hominizilor s-a separat în urmă cu 30 până la 35 de milioane de ani de cea a macacilor. După descoperirea acestei specii de primate catarhiniene, denumită Saadanius hijazensis, echipa de cercetători a ajuns la concluzia că această răscruce evolutivă s-a produs de fapt mai recent decât se credea, probabil în urmă cu 24 până la 29 de milioane de ani.

Pe un sit fosilier din Arabia Saudită au fost descoperite resturile unei primate necunoscute, ce a trăit după perioada în care paleontologii susţin că s-a produs o importantă răscruce evolutivă, între maimuţele antropoide din care au evoluat speciile de hominizi şi primatele care au urmat drumul evolutiv spre speciile de maimuţe din prezent.

Potrivit Agerpres, această nou-descoperită specie de primate, a fost identificată de Iyad Zalmout (Universitatea din Michigan, SUA), pornind de la părţi fosilizate ale craniului şi de la dinţi şi a trăit în urmă cu peste 28 de milioane de ani. Cântărind între 15 şi 20 de kilo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încăierare în Parlamentul turc după destituirea unui primar prokurd

News.ro acum 2 ore
Destituirea luni a unui primar prokurd, în sud-estul Turciei, continua să provoace marţi tensiuni în ţară prin manifestaţii în regiunea respectivă şi o încăierare între deputaţi în Parlament, la Ankara, relatează AFP. Potrivit unor martori, mai mult

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum 2 ore
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum 2 ore
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

UPDATE - România a remizat cu Bulgaria, scor 0-0, în penultimul meci amical înainte de Euro-2024

News.ro acum o ora
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua. În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 5 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 6 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Israelul semnează un acord cu SUA pentru cumpărarea a încă 25 de avioane de luptă F-35 pentru 3 miliarde de dolari

Mediafax acum 2 ore
Ministerul israelian al Apărării a semnat oficial marţi un acord cu Statele Unite pentru achiziţionarea unei a treia escadrile de avioane de luptă F-35. Acordul include 25 de avioane de luptă construite de Lockheed Martin, în valoare de trei miliard

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 iunie, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitați: Dragoș Ciobotaru și Valentin Resmeriță

Gandul acum 3 ore
Invitații zilei sunt Dragoș Ciobotaru și Valentin Resmeriță, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ucraina comemorează copiii ucişi de la invazia rusă. ”Ajutaţi-ne să ne salvăm copiii”, cere Olena Zelenska. 600 de copii ucişi şi 1.240 răniţi, verificaţi de ONU

News.ro acum 2 ore
Ucrainenii s-au recules marţi în memoria celor peste 600 de copii ucişi în doi ani de la invazia Rusiei, la câteva ore după ce doi copii au fost răniţi într-un atac la Dnipr0, în partea central-estică a Ucrainei, relatează AFP. Peste 600 de copii au

Vremea

București
acum

23°
mie.

18°/29°
joi

20°/31°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/30°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/27°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

15°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

16°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/31°
sâm.

19°/32°