Când în loc să i se ureze "La Mulţi Ani!" unei fete frumoase de ziua ei, se spune "Dumnezeu s-o odihnească", cuvintele devin de prisos ca la o melodie în care nu mai încape nimic lângă tânguitul în surdină al unui saxofon. Sursa: EVZ

Ce ar mai fi de spus despre Mădălina Manole acum, când o naţiune întreagă se grăbeşte să elogieze viaţa unei cântăreţe abia când aceasta a ales s-o părăsească? Să observăm că solista de ieri corespundea tuturor standardelor de azi, în pofida faptului că muzica ei a răsunat iniţial în "mainstream" pentru a ajunge în prezent într-o nişă pe care casele de discuri o refuză politicos, întrucât, vorba lui Mike Godoroja la "Evenimentele zilei", se caută vedetele de-o vară?

Are rost să mai spunem cinstit că era pur şi simplu frumoasă, cu aluniţa ei şic de deasupra buzei superioare şi cu minunăţia de podoabă capilară care i-a adus unul dintre primele contracte din România cu un gigant al industriei cosmetice internaţionale şi un brand nemuritor, "fata cu părul de foc"? Că trecuse de 40 de ani, născuse, şi totuşi îşi păstrase o siluetă despre care toate păpuşelele care umplu azi micul ecran cred că se poate obţine doar cu liposucţie şi apă plată sorbită cu paiul în cluburi deţinute de câte un băiat care-l ştie pe "sponsorul" de ocazie?

Că avea o voce nu doar dăruită, nespus de melodioasă şi cu un timbru grav inconfundabil, ci şi cultivată – făcuse Şcoala populară de artă, la clasa altei tragic dispărute, Mihaela Runceanu? Că nu se visa "colegă de pagină" cu "senzuale, brăilence şi alte panarame"? Că aşa i-a răspuns cândva unei reviste, într-un strigăt de protest faţă de playback şi faţă de fete care nu ştiu să facă nimic şi atunci cântă, căci e cel mai simplu lucru, deoarece nu-ţi trebuie nici ureche muzicală, nici studii de profil, nici să citeşti, auzi tu!, un portativ, nici măcar voce, ci numai să-ţi menţii ech