Singurul lac antropomorfic de pe continent se află în staţiunea maramureşeană Ocna Şugatag, fiind folosit în tratamente medicale.
Liant între cele două municipii maramureşene, Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, Ocna Şugatag a schimbat „blestemul sării" pe profitul obţinut din turism. Troc echitabil. În localitatea care adăposteşte cel mai mare lac antroposalin din România, lacul Gavril, oamenii au înţeles repede că singura lor şansă de a-şi face traiul mai dulce este... sarea. Aşa s-a transformat comuna maramureşeană dintr-o salină într-o cochetă oază de sănătate. Pe lângă fosta staţiune balneoclimaterică Ocna Şugatag, ridicată în timpul regimului comunist a apărut o reţea de unităţi turistice. Astăzi, în comuna de la poalele Munţilor Ţibleş-Gutâi există trei hoteluri, un motel, două cabane şi 24 de pensiuni turistice.
Exploatarea sării datează din antichitate
În pofida reprofilării, localnicii nu-şi uită trecutul de sărari, pentru că, până la urmă, tot sarea este cea care atrage turiştii. În apropiere de Valea Sărată, în anul 1831, au fost descoperite primele mine de sare, acestea datând din antichitate. În zonă au fost găsite obiecte primitive, din piatră şi bronz, specifice exploatării sării (ciocane de piatră, dălţi etc.) Cele mai multe sărării erau excavaţii cu adâncimi de până la 16 metri, însă două dintre acestea, inundate, aveau aproximativ 50 de metri adâncime. La începutul secolului al XVIII, când minele de acolo erau incluse în domeniul imperial austro-ungar, „s area de la Ocna Şugatag, cunoscută pentru calitatea de excepţie, era exploatată în plăci şi bulgări şi era exportată în Ungaria, Rusia, Cehoslovacia, Austria, chiar şi-n Africa de azi. Exploatarea sării în zonă a durat până în anul 1950 când, din cauza infiltraţiilor masive de apă dulce, minele au fost închise", spun localnicii.
Lacuri născute în locul minelor de sare
În