Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul justiţiei: „Nedreptatea este înscrisă uneori chiar în lege!“

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 14 iulie 2010 ·

Retrocedările cu scandal de la Şimnic şi Banu Mărăcine sau prelungirea arestării lui Antonie Solomon sunt două dintre subiectele aduse în atenţia ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu (foto), de către GdS. Dacă în privinţa sentinţelor complet diferite din cazul retrocedărilor, ministrul a spus că legile neclare sunt de vină, când a venit vorba despre definirea noţiunii de pericol public, Predoiu a lăsat subiectul în aer. Şi asta, deşi inculpaţi care au omorât oameni au fost eliberaţi din arestul preventiv, iar alţii care au furat o găină zac şi acum după gratii. Şi unii, şi alţii au fost judecaţi după aceeaşi noţiune vagă de pericol public.

GdS: Judecătorii de la Craiova, dar şi cei de la instanţe din ţară au dat sentinţe diferite în cazul proceselor care implică retrocedări de terenuri de la staţiuni de cercetare. Cum vă explicaţi acest lucru, mai ales că, recent, Ministerul Justiţiei a anunţat că a solicitat procurorului general să promoveze recurs în interesul legii care să ducă la o practică unitară la nivelul instanţelor în aceste cazuri?

Cătălin Predoiu: Jurisprudenţa neunitară reprezintă ponderea cea mai însemnată în condamnările României la CEDO. Cauzele, în opinia mea, sunt cele care ţin de incoerenţa legislativă. Legislaţia proprietăţii a fost modificată de aproape o sută de ori din 1990 încoace. În aceste condiţii, este foarte greu să vorbeşti de premisele unei jurisprudenţe neunitare. Dacă în anumite cazuri particulare intervin judecăţi greşite nu avem altă garanţie decât instanţa de cenzură, căile de atac. În ceea ce priveşte recursurile în interesul legii, acesta este obiectivul să asigurăm o jurisprudenţă unitară. Dar în privinţa cadrului normativ, cheia este la parlament, pentru că de acolo pleacă problemele de multe ori. Nedreptatea este înscrisă uneori chiar în lege, deci aplicând legea poţi să pronunţi soluţii neechitabile.

@

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 43 minute
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „Astăzi este o zi importantă pentru toți cei care au România în suflet, oriunde s-ar afla“

Ziua Constanta acum 23 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan a transmis astăzi, 25 mai 2025 un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni. Dragi români de pretutindeni, Astăzi este o zi importantă pentru toți cei care au România în suflet, oriunde s-ar afl

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 55 minute
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

„Aducem Turul doi înapoi la primărie”, inițiativă a unui partid neparlamentar, dar cu reprezentare locală în administraţii din Prahova şi Dâmboviţa

G4Media acum 22 minute
Partidul „România în acţiune”, formaţiune politică neparlamentară, dar cu reprezentare locală în administraţii din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, lansează iniţiativa: „Aducem Turul doi înapoi la primărie”, prin care susţine şi strânge semnături pent

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 8 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 26 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

O nouă pană de curent majoră pe Coasta de Azur, la o zi după ce Cannes a fost cufundat în beznă. Autoritățile suspectează un act de sabotaj

Gandul acum 42 minute
Coasta de Azur fost afectată de a doua pană de curent, în decurs de două zile, după ce un incendiu izbucnit la o stație electrică din Nisa. Autoritățile suspectează că deflagrația a fost provocată intenționat, transmite BBC. La o zi după ce în orașu

Autoarea atacului cu cuțit comis în gara din Hamburg tocmai fusese externată dintr-un spital de psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Suspecta în recentul atac cu cuțitul comis în gara centrală din Hamburg fusese externată dintr-un spital de psihiatrie cu o zi înainte de agresiune, au declarat duminică responsabili germani, potrivit agenției de presă DPA, citată de Agerpres. Femei

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/20°
lun.

9°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/18°
lun.

14°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/19°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

12°
dum.

8°/18°
lun.

10°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/23°