Africa este în faţă, titrează Le Figaro, 13 ţări africane vor defila pe Champs-Elysée, 400 de soldați, cu excepția celor din Coasta de Fildeș. La festivități vor lua parte şi șefii de stat africani, scrie La Croix, însă presedintele Coastei de Fildeș, Laurent Gbagbo, a declinat invitația şi l-a trimis numai pe ministrul apărării. O zi națională austeră, scrie Le Monde, căci va fi un 14 iulie fără cocktail – măsura adoptată pe fondul reducerii cheltuielilor, numai un pahar de şampanie va fi oferit la Quai d’Orsay. Eric Woerth, omul care încasează, scrie Libération, ministrul muncii a părăsit postul de trezorier al partidului. În Italia presa scrie despre vasta operațiune împotriva mafiei calabreze: 304 persoane au fost ieri arestate, ne informează atât Corriere della Sera cât şi La Repubblica. Der Spiegel, în ediția sa electronică, în limba engleză, a publicat un articol intitulat: „Pașapoarte românești pentru moldoveni”. Cum e şi firesc, ziarele franceze scriu despre 14 iulie, ziua națională, dar mai ales despre manifestările organizate la Paris care vor fi inaugurate de fostele colonii africane. Acest 14 iulie este oarecum diferit căci se împlinesc 50 de ani de când cea mai mare parte a coloniilor şi-a proclamat independenţa. Totuși, contingente din fostele colonii vor deschide tradiționala paradă militară pe Champs-Elysées, eveniment ce marchează legăturile încă puternice dintre Franța şi Africa. Africa este în faţă, titrează Le Figaro, 13 ţări africane vor defila pe Champs-Elysée, 400 de soldați, cu excepția celor din Coasta de Fildeș, fostul copil îndrăgit al așa-numitului Pré-Carré, sfera de influenţă franceză din Africa. La festivități vor lua parte şi șefii de stat africani, scrie La Croix, însă, președintele Coastei de Fildeș, Laurent Gbagbo, a declinat invitaţia şi l-a trimis numai pe ministrul apărării. Participarea statelor africane nu a fost lipsită