PiaŢa local de IT este în continuare afectată de criza financiară, iar dacă Guvernul nu va sprijini firmele din acest domeniu, România ar putea ajunge dintr-un exportator de software un importator de servicii IT, spun reprezentanţii grupului EBS din Cluj-Napoca, furnizor de soluţii software şi servicii de IT.
"Resimţim foarte dur situaţia din piaţa românească, cu scăderi semnificative ale activităţilor, însă contrabalansăm acest fenomen prin creşterea vânzărilor la export. Aproximativ 70% din activitatea noastră se realizează pentru piaţa externă şi nu vedem şanse de revenire a pieţei locale în următoarea perioadă de timp. Per total, anul 2010 nu pare a fi mai bun decât anul anterior", a declarat pentru ZF Transilvania Daniel Metz, CEO al EBS România.
În cursul anului trecut, profitul înregistrat de EBS a fost de 1,13 mil. euro, cu peste 22% mai mic decât cel obţinut în anul precedent, evoluţia profitului fiind afectată atât de condiţiile dificile de pe piaţa ERP, cât şi de investiţiile derulate de companie în direcţia dezvoltării businessului SAP.
În vara anului 2009 EBS a realizat un parteneriat cu SAP România, grupul clujean fiind astfel autorizat să comercializeze, să implementeze şi să asigure suportul pentru soluţiile ERP SAP, în special pentru aplicaţia SAP Business All-in-One.
Pe segmentul BPO (Business Process Outsourcing), EBS dezvoltă servicii payroll, precum şi suport şi mentenanţă pentru sistemele informatice. Pe piaţa externă EBS furnizează servicii de IT outsourcing (Nearshore) şi dezvoltă aplicaţii software la cerere. Divizia de nearshore are în portofoliu clienţi precum Lexware, Haufe Medien, GIP, Hansalog, Cirquent/BMW, DCCS/Daimler, Annotext, Meacon, Dornier, AOK, Bertelsmann, BASF.
Compania a încheiat recent un parteneriat cu divizia IT a producătorului german de automobile Porsche AG, în vederea dezvoltării un