"L’Equipe" şi-a ales propria echipă a Mondialului, fără eroul finalei. Sursa: ReutersSursa: EPA Photo
1 /.
Mondialul sud-african s-a terminat şi, ca de obicei, abundă statisticile. Francezii de la "L’Equipe" surprind prin faptul că în formula ideală nu apare tocmai autorul golului care a decis finala, spaniolul Andres Iniesta, dar îi oferă postul de fundaş stânga portughezului Fabio Coentrao.
Portarul care a primit doar două goluri în şapte meciuri, Iker Casillas, nu a avut contracandidat, însă dintre fundaşii centrali ai ermeticei defensive iberice, doar Carles Puyol a fost preferat de către iubitorii fotbalului din Hexagon, în locul lui Pique fiind aleasă tenacitatea germanului Friedrich.
Banda dreaptă a fost adjudecată tot de un campion mondial, Sergio Ramos, ale cărui prestaţii de la turneul final i-au salvat postul la Real Madrid, fiindcă Jose Mourinho tocmai se pregătea să-l aducă, de la Inter, pe brazilianul Maicon. Pe stânga a fost preferat, surprinzător, Fabio Coentrao, în timp ce noul căpitan al Germaniei, Philipp Lahm, a terminat pe locul secund.
În schimb, pentru a reduce din colonia spaniolă la un rezonabil număr de cinci jucători, "închizătorul" competiţiei este tot un german după paşaport, Khedira, tunisian la origini. Ceilalţi trei mijlocaşi sunt revelaţia Thomas Müller pe dreapta, Wesley Sneijder, "creierul" naţionalei olandeze, pe centru, iar Xavi - pe stânga.
Marele absent este totuşi Andres Iniesta. În atac există un tandem de "foc", alcătuit din uruguayanul Diego Forlan şi de noua achiziţie a Barcelonei, vitezistul David Villa.
"Ne bucurăm pentru Spania, pentru că sunt vecinii noştri din Peninsulă, dar ne-am fi dorit ca şi Portugalia să fi fost sus.",
FABIO COENTRAO, fundaş stânga portughez