În vara lui 1935, o Românie întreagă n-avea ochi decât pentru Maglavit, localitatea din Oltenia în care Petrache Lupu l-ar fi văzut pe Dumnezeu. Citiţi în numărul din luna iulie al revistei „Historia“ cine a câştigat de pe urma ciobanului Petrache şi cum a fost exploatat politic Maglavitul.

Sunt multe motivele pentru care subiectul „Petrache Lupu" ne-a fascinat într-atât încât ne-am decis să-l transformăm într-un dosar al revistei „Historia". Desigur, este misterul ce planează încă asupra fenomenului de la Maglavit şi în legătură cu care nici Biserica Ortodoxă Română nu a formulat, până azi, o poziţie oficială.

Subiectul „Petrache Lupu" e fascinant însă mai ales prin ceea ce s-a întâmplat în jurul său. „Minunea" a atras milioane de credincioşi de pe tot cuprinsul României Mari. Dar a stârnit şi interesul politicienilor, al presei şi a tot felul de profitori cu ochii aţintiţi la cantităţile uriaşe de bani lăsate în urma lor de vizitatori.

Şi mai e ceva: Maglavit a fost un fenomen politico-mediatic de proporţii. Descoperit - se putea altfel? - de excepţionalul reporter Brunea Fox, subiectul a fost mai întâi de toate aprig dezbătut în presa de la Bucureşti. Ziarele şi comentatorii s-au împărţit, pe de-o parte în critici şi sceptici - cei cu vederi de stânga sau liberale - şi, de partea cealaltă, în susţinători cu atât mai fervenţi cu cât publicaţia se situa mai la dreapta.

Ziarele şi puhoaiele de pelerini

Nu exista televiziune pe atunci, iar puţinele aparate de radio se găseau doar în casele celor mai avuţi. Presa scrisă era de departe principalul mijloc de informare, deşi în România interbelică rata analfabetismului era în jur de 50 la sută. Impactul celor scrise în ziare a fost însă colosal. Evident, fenomenul a fost exploatat politic, într-o Românie aflată în plină derută socială după Marea Criză, cu un sistem politic şubred, cu o democra