În ultimele şapte săptămâni am publicat în Curierul Naţional un serial despre ofertele publice iniţiale derulate de unele companii în ultimii ani în vederea listării lor la cota Bursei de Valori Bucureşti. Ne-am fi dorit ca serialul să fie mai lung, iar numărul societăţilor care au intrat în ringul bursier să fi fost mult mai mare. Nu a fost cazul. De asemenea, ne-ar fi plăcut să prezentăm poveşti se succes al unor so-cietăţi care nu numai că au atras finanţare prin Bursă pentru investiţii, extindere şi desfăşurarea activităţii, dar i-au şi bucurat pe noii acţionari minoritari cu nişte câştiguri decente care să recompenseze riscul de a achiziţiona respectivele acţiuni. Lucrurile au fost însă departe de a sta astfel, participanţii la IPO-uri contabilizând în portofolii pierderi consistente, uneori între 50% şi 80%. În aceste condiţii, nu ne-am ferit să numim serialul nostru "Listările de la BVB - o istorie plină de ţepe". Calificativul de "ţeapă" folosit de noi nu este câtuşi de puţin exagerat, până la urmă, în cele mai multe cazuri, nefiind vorba de oferte supraevaluate survenite într-o conjunctură nefavorabilă a pieţei, ci de încercarea acţionarilor majoritari de a găsi fraieri în piaţa de capital românească. Nu. Nicio clipă, investitorii care au participat la ofertele publice iniţiale nu au fost priviţi drept parteneri de afaceri. Ofertele au fost îngrozitor supraevaluate, intermediarii acestora au facilitat subscrierea "cu pixul", iar raportările financiare din anul premergător listării au fost manipulate grosolan. Ce a urmat ulterior a fost la fel de grav: am numărat cazuri în care insiderii au făcut distribuţie sau în care societatea nu a acordat dividende, în timp ce rezultatele financiare au fost inconsistente.

Paradoxal, doar statul prin ofertele făcute la Transelectrica şi Transgaz a fost un partener onest, care a făcut oferte rezonabile urmând dup