Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru scriitori ucisi si o literatura salvata

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 14 iulie 2010 ·

Intr-un palazzo din Venetia s-au intimplat in secolul trecut niste lucruri deosebit de stranii. Au fost ucisi acolo, in decurs de mai multi ani, rind pe rind, patru scriitori italieni in conditii deosebit de misterioase. Crimele nu au fost elucidate nici pina astazi. Cine oare au fost faptasii si care-au fost motivele care i-au minat? Mai mult in gluma, dar si putintel in serios propun o varianta explicativa: faptasii au fost traducatorii acestor scriitori in alte limbi. Ipoteza mea nu este chiar atit de nastrusnica si neintemeiata, daca stam sa ne gindim la un lucru: sa traduci o opera literara in alta limba nu e numai o mare placere, ci uneori si un cumplit chin. Sintagme, expresii neaose tipice doar unei limbi, conotatii pe care le pricepi doar daca traiesti in tara respectiva ii fac traducatorului zile fripte si il duc din cind in cind la disperare. Asa ca nu-i de mirare daca simte uneori dorinta irezistibila de a se da cu capul de pereti sau, cind traduce o carte mai sucita, de a se arunca pe fereastra. Bineinteles, nu de la parter, ci de la un etaj cit mai inalt cu putinta. Dar cei mai multi oameni, trebuie sa o recunoastem, cam tin la viata lor, asa ca unii traducatori cocheteaza din cind in cind cu gindul de a-l ucide mai bine pe autorul operei care-l tortureaza, pentru a-l impiedica pe acesta sa mai produca in viitor un astfel de roman, poem sau povestire. Lasind gluma in parte serioasa de-o parte, hai sa trecem la realitatea de azi. La Palazzo Correr-Contarini, adica la sediul Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, unde gazda fara cusur este Monica Joita, ne-am intilnit la invitatia Centrului National al Cartii, in cursul saptaminii trecute, intr-un workshop de traduceri literare numit Literodromul Babel, doi scriitori romani, Dan Lungu si Simona Popescu, si 17 traducatori ai literaturii romane in diferite limbi straine. Printr

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 11 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 7 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 8 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 11 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°