Subaru Impreza XV, dinsponibil din această lună la dealerii mărcii din România, este un autoturism compact, dotat cu tracțiune integrală, motor boxer diesel și un kit apărător de caroserie. Sursa: SUBARU
Gama Subaru Impreza a fost completată cu versiunea XV, vestește importatorul mărcii în România.
Impreza XV se deosebește de celelalte versiuni ale modelului compact din gama Subaru prin kit-ului protector din material plastic vizibil la exterior.
Acesta îmbracă pragurile, pasajele roților și părțile inferioare ale barelor față-spate.
Noua versiune este echipată exclusiv cu motorul boxer diesel dezvoltat de Subaru (2.0 litri, 150 CP, Euro 5) și, bineînțeles, cu sistemul de transmisie integrală Symmetrical AWD.
Subaru Impreza XV are un preț de listă de 27.156 de euro cu TVA inclusă. Imediat după lansare, noua versiune va fi comercializată însă cu 25.916 euro.
Un alt compact care oferă în gama sa un sistem de trasmisie integrală este modelul german Volkswagen Golf.