”Bull in a chinashop”. Astfel este caracterizat Traian Băsescu într-una din analizele ”Financial Times”. Iar acțiunile președintelui nu sunt singurele amendate de cunoscuta publicație. ”Pe lângă toate acestea (inundații, contracție economică, inflație – n.m), România are un guvern care este în cel mai bun caz disfuncţional şi în cel mai rău caz incompetent. Traian Băsescu, preşedintele ţării, care se comportă precum un taur într-un magazin de porţelanuri, a ieşit din nou în acest weekend cu declaraţii împotriva creşterii TVA, propunând în schimb taxarea pensiilor”, afirmă Chris Bryant, corespondentul ”Financial Times” pentru Europa de Est.
“În timp ce Europa de Vest se confruntă cu un val de căldură, România face curăţenie după inundaţii severe care au ucis peste 20 de persoane şi au cauzat pagube de milioane de euro. Chiar şi după ce apele se vor retrage, este evident atât pentru români, cât şi pentru investitorii internaţionali, că lucrurile nu se vor îmbunătăţi prea curând”, se arată în analiza ”Financial Times”, care previzionează o iarnă a marilor nemulțumiri pentru România.
Desigur, poate că unii se vor grăbi să trâmbițeze că, de fapt, totul e bine în România, și analiștii de la ”Financial Times” nu sunt decât niște goarne ale mogulilor de presă autohtoni. Sunt convins, însă, că sunt destui și cei care vor înțelege adevărata problemă pe care o semnalează ”Financial Times”: faptul că nu situația actuală este răul cel mai mare, ci lipsa unor persoane competente la nivel decizional, care să fie în stare să aplice măsuri coerente de redresare economică.
Altfel, sunt curios cât de ”taur” se va dovedi Traian Băsescu în privința menținerii cotei unice. Pentru că menținerea cotei unice a rămas cam singura promisiune electorală pe care (încă) nu a încălcat-o.
”Bull in a chinashop”. Astfel este caracterizat Traian Băsescu într-una din analizele ”