Mesajul a fost trimis. Multumesc!

15% dintre băncile europene ar putea pica testele de stres

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 14 iulie 2010 ·

Testarea băncilor europene s-ar putea dovedi mai dificilă decât s-a crezut iniţial, scrie Spiegel Online. Potrivit unui raport al presei din Germania, până la 15% dintre băncile europene ar putea pica testele de stres - deşi criteriile de "notare" nu sunt foarte dure.

La testele de stres paneuropene aplicate băncilor nu va fi atât de uşor de obţinut o "notă de trecere", precum se credea iniţial, astfel că 10 până la 15% dintre băncile analizate ar putea pica, potrivit cotidianului german Handelsblatt, care citează un membru al consiliului director al unei importante bănci germane, fără a-i oferi numele.

Mai mult de zece bănci din Europa, inclusiv una sau două din Germania, ar putea pica testul, potrivit sursei. Rezultatele testelor de stres urmează a fi publicate pe 23 iulie, pentru a ajuta la restaurarea stabilităţii pe pieţele financiare.

Scopul lor a fost acela de a demonstra că sistemul bancar european este suficient de puternic pentru a ţine piept crizei datoriilor din zona euro şi programelor de austeritate lansate cu scopul de a depăşi această criză.

Executivul a declarat pentru Handelsblatt că testele trebuie să fie credibile pentru a restaura încrederea. Ziarul a mai citat şi alte surse care au preferat să rămână sub protecţia anonimatului, surse care spuneau că rezultatele testelor nu sunt "un motiv de laudă", ba mai mult, vor fi simulate situaţii reale cu care băncile s-ar putea confrunta. Analiştii spun că una sau două dintre băncile locale germane deţinute de stat, aşa-numitele Landesbank, ar putea pica testul.

Testele europene vor fi supravegheate de oficiali ai băncilor naţionale şi vor avea ca subiecţi 91 de bănci. Pieţele au fost tot mai îngrijorate că unele bănci nu vor putea să facă faţă unei scăderi economice dure, situaţie ce ar apărea din cauza reducerilor de cheltuieli aplicate de guvernele europene.

Ce

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 8 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 7 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii

Mediafax acum 5 ore
Singurul gol al partidei a fost marcat în prelungiri de Zoran Mitrov, în minutul 90+8. „Campionii României au pierdut pentru prima dată în istorie la Botoşani, după un gol primit în prelungirile meciului”, scrie pe pagina de Facebook a FCSB. FC Bot

Bogdan Ivan: Nu se pune problema desfiinţării de oficii poştale / Vreau să văd cum se poate dezvolta Poşta Română, nu cum restrângem activitatea unei instituţii strategice

News.ro acum 11 ore
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a afirmat că nu se pune problema desfiinţării unor oficii poştale, aşa cum anunţase directorul Poştei Române, şi a adăugat că el doreşte dezvoltarea companiei, nu restrângerea activităţii unei instituţii strateg

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-2°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°