Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Judeţean, obligat să concedieze o treime din personal

Publicat in Bihoreanul, miercuri 14 iulie 2010 ·

Lista lui Ghilea

"Am transmis atât Ministerului Administraţiei şi Internelor cât şi Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista cu numărul maxim de posturi calculat pentru fiecare unitate administrativ-teritorială din judeţ, număr stabilit de o comisie de lucru înfiinţată la nivelul Instituţiei Prefectului Bihor ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă 63 din 2010", a declarat miercuri pentru BIHOREANUL prefectul judeţului Bihor, Gavrilă Ghilea.

Potrivit documentului remis MAI şi ANFP, "la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Bihor (Consiliu Judeţean, municipii, oraşe şi comune), numărul maxim de posturi a fost fixat la 4.119, în raport cu populaţia existentă la 31 decembrie 2009, de 592.957 persoane". La acest număr de posturi se mai adaugă încă 114 posturi pentru serviciul public comunitar de evidenţa persoanelor, 205 posturi pentru poliţia comunitară şi pentru paza obiectivelor de interes judeţean şi 209 posturi în cazul unităţilor care implementează proiecte finanţate cu fonduri externe nerambursabile. "În consecinţă, numărul maxim de posturi la nivelul judeţului Bihor este de 4.647", se arată în documentul Prefecturii Bihor.

CJ minus 330

Conform noului act normativ, singura instituţie de administraţie publică locală din judeţ care va trebui să concedieze personal pentru a se încadra în prevederile OG 63 este Consiliul Judeţean. "Consiliul Judeţean Bihor are calculat un număr de maxim de 547 posturi, la care se adaugă 40 pentru evidenţa persoanelor şi 10 pentru proiecte din fonduri externe, deci un total general de 597 posturi", arată actul elaborat de Prefectura Bihor pe baza criteriilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului.

Pentru a se conforma plafonului maxim de personal, conducerea Consiliului Judeţean Bihor este nevoită să renunţe la 330 de posturi, afirmă vicepreşedintele CJ, Dumitru V

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°