Aşteptându-l pe Godot", în variantă romanească - unde sunt normele de aplicare ale Legii 220/ 2008?
"Legea 220 are norme de aplicare, nu aşa cum se spune de un an. Nu avem aprobare din partea CE din cauza că orice ajutor din partea statului pentru scheme de ajutor de stat trebuie notificat la Bruxelles", aceasta era declaraţia din 15 aprilie 2010 a directorului general din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri /MECMA, Alexandru Săndulescu, citat de Capitalul.ro.
Se pare că ceea ce le scapă celor din MECMA este faptul că instituţia pe care o reprezintă trebuie mai întâi să trimită o notificare ca mai apoi să poată spune că aşteaptă aprobarea Comisiei Europene pentru aceasta.
În urmă cu o lună, Fundaţia TERRA Mileniul III şi Asociaţia ALMA-RO au solicitat MECMA, în baza legii 544/2001, informaţii privind situaţia normelor de aplicare ale Legii nr. 220/2008 privind stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, precum şi răspunsurile Comisei Europene cu privire la notificările făcute de MECMA în vederea obţinerii acordului pentru ajutorul de stat.
Răspunsul primit din partea Ministerului Economiei a fost cât se poate de expeditiv: „Dialogul cu Comisia Europeană pe domeniul concurenţei este realizat de Consiliul Concurenţei din România. MECMA şi ANRE furnizează doar informaţiile primare pe baza căruia Consiliul Concurenţei elaborează notificarea. Pentru orice relaţii referitoare la răspunsurile Comisiei Europene pe tema Legii 220, vă rugăm să vă adresaţi Consilului Concurenţei în calitatea sa de parte în dialog".
Conform acestor indicaţii, TERRA Mileniul III a trimis o nouă solicitare şi către Consiliul Concurenţei, încercând încă o dată să afle când va fi deblocată aplicarea singurei legi româneşti care ar trebui să stimuleze producerea de energie din surse regenerabile în