Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim începe campania în Liga Campionilor într-o grupă de foc » Intră în horă!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 14 iulie 2010 ·

Finalistă sezonul trecut, campioana României porneşte drept una dintre favorite la cîştigarea Ligii alături de Viborg, Larvik şi Gyor.

Semifinalista Ligii Campionilor în 2009, finalistă în 2010, Oltchim vrea trofeul în 2011. E obiectivul stabilit de conducerea clubului noului tehnician, ungurul Peter Kovacs, care crede că-l va duce la îndeplinire. "De la sezon la sezon, obiectivele noastre au fost progresive. Acum, cum e şi firesc, ne dorim să cîştigăm Liga. Cred că fetele au căpătat experienţă, ştiu acum ce trebuie făcut. Valoare avem, ne mai trebuie un pic de noroc", crede preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu.

La tragerea la sorţi de ieri, pentru prima fază a grupelor, "galacticele" nu au avut noroc, deşi s-au aflat în prima urnă, cea a favoritelor! Vîlcencele au dat peste cea mai bună echipă din urna a doua, campioana Norvegiei, Larvik, formaţie care s-a întărit serios în intersezon şi care are nu mai puţin de 9 campioane olimpice în lot!

Oltchim va mai întîlni campioana Franţei, Toulon, iar din calificări, cele mai mari şanse de a cîştiga grupa le are, fără îndoială, vicecampioana Danemarcei, Randers HK, deţinătoarea Cupei EHF. "E o grupă grea, dar cred că Oltchim şi Larvik vor merge mai departe. Eu am convingerea că noi vom termina pe primul loc", spune optimist Gavrilescu.

Un singur transfer

Oltchim Rm. Vîlcea a reuşit în intersezon să aducă o singură jucătoare la echipă: turcoaica Yeliz Ozel, considerată de mulţi unul dintre cei mai buni centri din lume. "E o handbalistă formidabilă. Am lucrat cu ea la naţionala Turciei şi pot spune că va aduce la Oltchim un mare plus", crede antrenorul Peter Kovacs. În schimb, Oltchim a pierdut cîteva jucătoare de bază: Narcisa Lecuşanu s-a retras, Adina Meiroşu e însărcinată, iar ucrainencele Regina Şimkute şi Olga Vaşciuk au fost lăsate să plece.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 54 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 23 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 2 ore
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Corupție și tăieri ilegale în sistemul silvic: 15 suspecți, inclusiv un primar și un fost director

Mediafax acum 28 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au început urmărirea penală față de 15 suspecți, persoane fizice și juridice, într-un dosar complex de corupție și infracțiuni silvice. Printre cei vizați se află un primar de or

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°