Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Aura Teodora Popescu este o handbalistă care visează la prima ligă

Publicat in Adevarul, miercuri 14 iulie 2010 ·

Are 12 ani şi îşi doreşte să joace handbal la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Tânăra sportivă se antrenează zilnic câteva ore pentru a obţine performanţe.

Teodora Popescu este doar în pragul adolescenţei, dar la vârsta ei gândeşte şi vede lucrurile exact ca un om mare. Atunci când o întrebi despre sportul ei preferat, handbalul, vezi cum faţa i se luminează şi începe să îţi povestească experienţele prin care a trecut. „Acum un an jumătate m-am decis să fac un sport de performanţă. Am primit o ofertă din partea domnului profesor şi mi-am zis să încerc. Când am pus prima dată mâna pe ming, mi-am dat seama că sunt făcută pentru handbal. Am muncit mult şi am reuşit să mă fac remarcată de antrenor. Am învăţat că doar prin muncă poţi obţine ce vrei şi poţi ajunge acolo unde îţi doreşti“, a povestit tânăra olteancă.

A urmat şi cursuri de dans sportiv

Teodora a cochetat şi cu dansul sportiv. „Prietenii şi colegii mei m-au întrebat dacă handbalul nu este un sport mai dur, mai mult pentru băieţi. Cei care nu au pus niciodată piciorul într-o sală de antrenament nu au de unde să ştie. Eu zilnic mă trezesc la şapte dimineaţa. Am antrenament câteva ore, după care merg la şcoală, iar seara îmi fac temele. Am făcut un pact cu părinţii mei: atâta timp cât am rezultate bune la şcoală, ei să mă lase să îmi văd în continuare de treabă“, a declarat Teodora Popescu.

Este legitimată la Handbal Club Municipal

Tânăra sportivă se află în faţa unei provocări: în luna august va pleca în cantonament la Vâlcea unde se va alege echipa pentru anul acesta. „Acolo va trebui să dăm ce avem mai bun din noi. Sunt convinsă că fiecare vrem să ocupăm un loc în echipa de handbal“, a precizat Teo.

Vrea să ajungă în echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea

Olteanca în vârstă de 12 ani visează să joace în echipa ei de suflet, Oltchim Râmnicu Vâlcea. Şti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum 27 minute
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 46 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 2 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 52 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°