Premierul spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero promite ieşirea definitivă a Spaniei din recesiune. Aceasta a fost depăşită deja timid în primul trimestru, iar şeful Guvernului spaniol se arată extrem de optimist. Cel puţin în faţa Parlamentului, unde şi-a prezentatmiercuri, 14 iulie, discursul anual privind starea naţiunii.

Promisiunile se bazează doar pe uşoara creştere economică de 0,1% din primele trei luni ale anului, care după cum susţine Zapatero, va continua până la sfârşitul anului.
Zapatero are nevoie să promită, scrie France Presse, pentru că de votul Parlamentului depind măsurile de austeritate luate de Guvernul său, tocmai pentru ieşirea din criză. Votul e aşteptat abia la toamnă, când şi sindicatele au anunţat o grevă fără precedent, în întreaga Spanie.
Greva fragilizează şi mai mult poziţia premierului în faţa Parlamentului: aici Partidul Popular de Opoziţie este extrem de puternic, iar Guvernul ar trebui să curteze micul Partid Naţional Basc, ca să îşi treacă reformele.
Deocamdată, scrie France Presse, anticipatele nu sunt un scenariu plauzibil, deşi Partidul Popular devansează cu zece procente Partidul Socialist al premierului. Aceasta pentru că situaţia economică a Spaniei nu tentează pe nimeni: cu un şomaj de 20%, un deficit bugetar ridicat şi împrumuturi tot mai scumpe, Spania a devenit o navă dificil de manevrat şi până la alegerile regionale de la sfârşitul acestui an şi din 2011 şi chiar până la alegerile generale din 2012, nimeni nu se va aventura să guverneze, conchide France Presse. Lea Berz