Corespondentul publicaţiei germane „Der Spiegel” la Moscova, Benjamin Bidder, scrie în ediţia electronică un articol, pe alocuri ironic şi tendenţios, despre valul de cetăţeni moldoveni care se înghesuie la porţile consulatelor deschise de Bucureşti peste Prut pentru a obţine cetăţenia română. Sursa: Razvan Valcaneantu
„Preşedintele României vrea să sporească populaţia ţării sale şi recurge la un mod ciudat pentru a-şi atinge scopul”, astfel îşi începe jurnalistul relatarea din capitala Republicii Moldova.
El insistă pe aceeaşi idee, prezentând în cifre planurile în acest sens ale liderului de la Bucureşti. „Preşedintele patriot Traian Băsescu (...) care visează la recrearea României Mari (...) vrea să crească numărul supuşilor săi şi a convenit astfel să ridice la 10.000 pe lună cifra naturalizaţilor în cursul acestui an”, adaugă ziaristul.
„În acest fel, UE, care deja suferă de oboseala extinderii, se lărgeşte fără ştiinţa sa dinspre est – fără vreun referendum sau acordul Bruxelles-ului, Parisului şi Berlinului. Moldovenii, care votează cu picioarele (expresie în limba engleză care exprimă nemulţumirea, dezaprobarea cuiva, care determină persoana în cauză să emigreze din raţiuni economice, n.r.), mărşăluiesc în paradisul economic comunitar...pe uşa din dos”, mai scrie Bidder. Pentru a face faţă „goanei după cetăţenie”, ministerul român de Externe a mai inaugurat două consulate săptămâna trecută, la Cahul şi Bălţi, „în dauna UE”, argumentează autorul.
Noul guvern moldovean, de orientare pro-europeană, nu se opune însă deloc avansurilor României, mai observă publicaţia citată. „Dintre cei 53 de membri ai coaliţiei guvernamentale, nouă au paşaport românesc, iar alţi 11 au aplicat pentru obţinerea unuia. Iar în condiţiile în care Mihai Ghimpu este în prezent preşedintele interimar al Moldovei, în fruntea statului se află un unionist, a