Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitea: «Iniesta semăna cu un vampir!»

Publicat in Libertatea, miercuri 14 iulie 2010 ·

În primăvara anului 2002, timp de două săptămâni, Nicolae Mitea (25 de ani) a dat probe de joc la FC Barcelona B.

Aici, fostul dinamovist l-a avut coleg pe Andres Iniesta, autorul singurului gol din finala Mondialului din Africa de Sud (Spania - Olanda 1-0).

“Iniesta era la fel de mic ca acum, la fel de firav. Mă uitam la el cât de lipsit de culoare era, semăna cu un vampir. Mă gândeam ce urât era şi ce putea să facă cu mingea... Era fenomenal!”, rememorează Niki Mitea, în prezent jucător liber de contract.

“Nu-mi imaginam că peste ani va înscrie golul cu Chelsea în semifinala Ligii Campionilor sau în finala Cupei Mondiale. Dar la Barcelona fiecare junior e pregătit pentru a juca la cel mai înalt nivel”, continuă caracterizarea făcută de român eroului Spaniei de la Mondialul din Africa de Sud.

Mitea spune că, deşi nu a mai ajuns să joace pentru clubul catalan, “experienţa spaniolă” a fost una mai mult decât benefică pentru cariera sa ulterioară. “Au o şcoală de fotbal incredibilă, unde te învaţă de la cum să încalţi ghetele sau să porţi echipamentul, până la cum să joci tactic în funcţie de adversar. Am câştigat în două săptămâni petrecute acolo cât într-un an în România”, a rememorat Mitea acel episod al carierei sale.

Nu regretă că nu a rămas la Barça

Deşi a ratat legitimarea la unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal ale lumii, Mitea spune că transferul la Ajax l-a ajutat să treacă peste acest episod. “Nu regret că nu am rămas în Spania, pentru că m-am întors la Dinamo, iar după un sezon am fost transferat la Ajax, un alt club mare al Europei. Am jucat în Liga Campionilor, am ieşit campion al Olandei şi am fost declarat cel mai bun jucător al clubului în sezonul 2003-2004. Nu regret nimic!”, ne-a dezvăluit Nicolae Mitea.

Cum a ratat transferul la FC Barcelona

Mitea a ajuns la Barcelona la recomandarea antrenor

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 3 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 9 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 8 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 6 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Marcel Ciolacu: „A țipat jumătate de oră lângă mine, ce blat să am eu cu George Simion?”

HotNews acum 7 ore
Marcel Ciolacu, candidatul social-democraților la alegerile prezidențiale, a negat ferm vineri seară, încă o dată, că ar exista o înţelegere pentru ca liderul AUR, George Simion, să intre alături de el în turul al doilea. Premierul a susținut că „nu

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°