Henri Paul este ambasadorul Franţei în România din 2007, dar cei trei ani de mandat într-o ţară aflată la graniţa dintre Vest şi Est nu par să îi fi alterat natura în nici un fel. Henri Paul este francez până în vârful unghiilor. Jovial, bon viveur, purtându-se cu o naturaleţe de invidiat, ne-a întâmpinat la poarta ambasadei pentru interviu, după care ne-a invitat cu o ospitalitate ireproşabilă într-un salon decorat simplu dar cu un bun gust remarcabil. Cineva trebuie neapărat să vadă cum arată ambasada Rusiei, rămasă, cel puţin din punct de vedere al designului interior, adânc fixată în epoca sovietică, pentru a aprecia la adevărata lui valoare rafinamentul francez.

Henri Paul nu este genul diplomatului scorţos, care ţine la un protocol strict. Dimpotrivă, râde mult şi cu poftă, este cald, foarte natural şi deschis. Fiecare gest al său este impregnat de conştiinţa atât de clară a faptului că aparţine unei culturi şi unei naţiuni mari, care îi face pe francezi deopotrivă simpatici şi nesuferiţi.

De ce este atât de mare datoria publică a Franţei?

H.P.: Datoria publică este mare pentru că încasările nu au crescut atât cât am fi vrut, iar anumite cheltuieli au crescut, în special cheltuielile cu pensiile şi cheltuielile sociale, care sunt importante. Acestea trebuiau acoperite şi pentru a le acoperi am recurs la datorie. Obiectivul guvernului francez este să reducă datoria în special prin măsuri de a înlocui corpul funcţionarilor. Vom suprima zeci de mii de posturi. Am suprimat deja 100.000 de posturi în sectorul public şi vom continua. Noutatea măsurilor de austeritate constă în faptul că reducerile de efectiv nu vor viza exclusiv bugetul de stat, ci şi diversele agenţii, companii naţionale, adică periferia bugetului de stat. Este un plan de austeritate serios, care trebuie asumat politic.

Mai este viabil modelul social european?

H.P.: Din