După trei săptămâni de la preluarea, alături de Mariana Bitang, a conducerii lotului naţional de gimnastică feminină, antrenorul Octavian Bellu (59 de ani) a radiografiat, pentru Libertatea, situaţia în care se găseşte echipa.
Libertatea: Domnule Bellu, puteţi face o evaluare a gimnastelor?
Octavian Bellu: Hm, unele se află în refacere după pauze mai lungi sau mai scurte, pentru că au purtat ghips sau atele. O evaluare corectă va putea fi făcută atunci când gimnastele vor fi la 90% din potenţial. Pe 14 august începe prima competiţie, la Londra, dar e greu să prevezi pe cine ne vom baza, pentru că fetele au încă probleme de sănătate.
Fetele accidentate au intrat în programul normal?
Am fost cu ele la un consult medical. Sunt fără aparatele care le-au ţinut imobilizate, dar o să aibă o intrare în efort bine dozată, pentru a nu risca să se reaccidenteze. Vrem ca în două săptămâni să se pună la punct cu componenta fizică, pentru ca apoi să lucreze la cea tehnică.
Se bazează pe Sandra Izbaşa
Sandra Izbaşa va participa la Mondialul din octombrie?
Sandra e om de bază în echipă şi nu-mi pun problema să lipsească de la Mondiale. E sănătoasă şi lucrează bine. E o luptătoare şi îşi doreşte să se prezinte foarte bine la primul concurs, pentru că o gimnastă de talia ei nu poate concura pregătită doar pe jumătate.
La ce aparate trebuie lucrat mai mult?
Multe noutăţi până la Campionatele Mondiale nu se mai pot aduce. Singura direcţie pe care putem să o abordăm e cea legată de stabilitate şi de corectitudine. Nu avem suficient timp pentru a prezenta elemente noi. Trebuie să facă atât cât pot în momentul de faţă, dar să fie curat, să nu mai piardă la execuţie.
Impresionat de Corina Ungureanu
Octavian Bellu a fost plăcut surprins de dorinţa Corinei Ungureanu de a reveni în gimnastică, la 29 de ani.
“Avem puţine