Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea concediere din judeţul Sălaj: agenţii de pază

Publicat in Adevarul, miercuri 14 iulie 2010 ·

În judeţ sunt în prezent 335 de agenţi de pază şi ordine. În mai puţin de 40 de zile, mai bine de jumătate dintre ei, adică 179, vor trebui puşi pe liber.Pe vremuri de criză, când numărul infracţiunilor este în creştere, autorităţile locale şi judeţene au decis să reducă numărul de agenţi de pază şi ordine aflaţi în subordinea lor.

Prefectul Judeţului Sălaj, Alexandru Vegh, a anunţat azi, într-o conferinţă de presă, numărul maxim de posturi din administraţia locală şi cea judeţeană, calculat conform OUG 63/ 2010.

Se pare că singurele servicii care vor trebui să taie din organigramă sunt cele de pază şi ordine şi, pe alocuri, angajaţii serviciilor de evidenţa populaţiei.

În ce priveşte serviciile de pază şi ordine finanţate din bugetele locale, numărul maxim de angajaţi pe care îi poate avea judeţul Sălaj, raportat la numărul de locuitori, este de 156, dintre care 48 la Direcţia de Pază, Protocol şi Administrativ - subordonată Consiliului Judeţean -, 64 la Poliţia Comunitară Zalău, 16 la Şimleu Silvaniei, 11 la Jibou, câte şapte la serviciile de pază din comunele Crasna şi Meseşenii de Jos şi trei în comuna Sărmăşag.

Singurele primării care ar trebui să dea afară oameni de pază şi ordine sunt cea din Sărmăşag, de unde două persoane trebuie să-şi caute de lucru în altă parte, şi de la primăria Meseşeni, de unde, potrivit edilului şef Sandu Berceanu, o persoană va fi trimisă în şomaj.

„N-am primit nimic“

Lucian Trif, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare din Zalău, a declarat pentru reporterul „Adevărul de Seară“ că, în prezent, sunt angajate 84 de persoane, inclusiv personal TESA.

„Nu am primit încă nimic oficial. Se pare că de la noi ar trebui să fie daţi afară 20 de angajaţi. Dacă va fi nevoie, se vor opera reduceri atât dintre agenţi, cât şi din personalul TESA”, a spus Trif. În ce priv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Călin Georgescu e pe primul loc. Diferenţă minimă între Ciolacu şi Lasconi: sub 18.000. Mai sunt de numărat sub 290.000 de voturi. Lupta pentru turul 2 se va da pâna la ultimele voturi

Mediafax acum 22 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români au fost chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. La vot s-au prezentat 9,4 milioane de alegători. Călin Georgescu pare că va câştiga primul tur. Lupta se dă între Ciolacu şi Lasconi pentru u

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 8 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 7 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 7 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Rezultat neverosimil în fieful lui Ilie Bolojan: Cel mai votat candidat a fost Kelemen Hunor. Pe cât a ieșit Ciucă

HotNews acum o ora
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, este cel mai votat candidat la preşedinţie în primul tur de scrutin în judeţul Bihor, al cărui președinte de Consiliu este liberalul Ilie Bolojan. Nicolae Ciucă se situează abia pe locul al patrulea în acest judeţ, fiind

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 7 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 9 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°