In vremea veche, copiii invatau la scoala ca romanul e intelept, modest, harnic, generos si pasnic. Stereotipul de altadata s-a preschimbat intr-un alt sablon potrivit caruia romanul este prost, lacom, lenes, egoist si agresiv. Intr-un mic eseu despre proverbe scris in 1925, Lucian Blaga nota, cu indreptatire, ca proverbele sint aforismele poporului, avind in centru omul "cu toate calitatile si metehnele, cu toate apucaturile, intocmirile si rosturile sale, voite si nevoite" (Zari si etape, 2003, p. 312). "Icoanele graitoare", cum le numeste filosoful, au un stil dintr-o bucata si exprima "adevaruri vazute dintr-o parte, piezis sau de la inaltime". In vremea in care Blaga isi publica textul despre rostul proverbelor in lume se mai punea inca pret pe intelepciunea populara, dovada fiind ca, pe atunci, in bibliografia romaneasca de paremiologie existau deja lucrari excelente, cum ar fi "Povestea vorbei" a lui Anton Pann si monumentala colectie a lui Iuliu Zanne, "Proverbele romanilor" (10 volume). As fi ramas, poate, cu credinta ca astazi nu se mai creeaza proverbe, asa cum afirma multi cercetatori ai fenomenului, daca nu as fi primit de la profesorul Gheorghe Chivu, de la Universitatea din Bucuresti, o lista de "proverbe de tranzitie". Mostrele circula de mai multa vreme in mediul virtual al internetului si reflecta existenta a ceea ce Wolfgang Mieder, unul dintre cei mai mari paremiologi ai lumii contemporane, considera a fi antiproverbe, adica prelucrari ale unei formule sapientiale traditionale cu scopul de a obtine efecte ironice sau umoristice. Antiproverbele ce urmeaza a fi prezentate reflecta, asa cum era de asteptat, dupa decenii de comunism barbar si pseudocapitalism, miscarile din stratul de profunzime al modului in care este perceputa fiinta eterica a romanimii. In vremea veche, copiii invatau la scoala ca romanul e intelept, modest, harnic, generos si pasn