Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucraina va mări preţurile gazelor din august cu 50%

Publicat in Curierul, joi 15 iulie 2010 ·

În urma presiunilor Fondului Monetar Internaţional (FMI) de a semna un nou acord de ajutor extern, Ucraina va majora, de la începutul lunii august, preţurile la gaze naturale destinate populaţiei cu 50%, a anunţat ieri Guvernul de la Kiev, transmite Reuters, citat de Mediafax.

Premierul Mykola Azarov a declarat că ridicarea preţului la gaze trebuie efectuată pentru reducerea deficitului bugetar, necesară în negocierile pentru un nou acord stand-by cu Fondul, de 14,9 miliarde de dolari.

"În aceste circumstanţe, nu am avut altă opţiune decât să convenim cu FMI un nou ajutor financiar. În cadrul discuţiilor cu FMI, Guvernul şi-a apărat propria viziune privind modurile de combatere a crizei şi protejare a oamenilor. Însă poziţia creditorului este întotdeauna mai puternică decât cea a unei ţări care are nevoie de ajutor", a arătat primul-ministru al Ucrainei. Majorarea preţurilor la gaze va tăia cheltuielile Guvernului pe aceste subvenţii, dar va stârni nemulţumire în rândul populaţiei.

Creşterea preţurilor va afecta circa 18 miliarde metri cubi de gaze pe an, folosite de populaţie, din consumul total de 47-50 miliarde metri cubi de gaze pe an al Ucrainei.

Azarov a mai afirmat că Guvernul va lua măsuri pentru ca mai multe familii să poată intra în lista gospodăriilor sărace, eligibile pentru ajutoare sociale, reducând astfel povara majorării preţului la gaze asupra păturii defavorizate a populaţiei.

Ucraina a încheiat la începutul acestei luni un acord preliminar cu FMI pentru un nou împrumut în regim stand-by, de 14,9 miliarde dolari, necesar pentru astuparea găurilor din buget.

Potrivit condiţiilor acordului, statul trebuie să reducă deficitul bugetar la 5,5% din PIB în acest an, de la proiecţia iniţială de 6,3% din PIB.

În urma presiunilor Fondului Monetar Internaţional (FMI) de a semna un nou acord de ajutor extern

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 - optimi: Spania – Georgia 4-1, după ce ibericii au fost conduşi cu 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Spaniei a învins duminică seara, la Koln, scor 4-1, echipa naţională a Georgiei, în optimile de finală ale turneului final Euro 2024. Spaniolii s-au calificat în sferturi, unde vor juca împotriva Germaniei. Lamine Yamal a mai bifa

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 10 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 11 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum 7 ore
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum 8 ore
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

Stare de alertă sporită la mai multe baze militare americane, inclusiv din România, pe fondul unei posibile ameninţări teroriste

News.ro acum 5 ore
Mai multe baze militare americane din Europa au fost puse în stare de alertă sporită în weekend, pe fondul temerilor că un atac terorist ar putea viza personalul sau facilităţile militare, informează CNN, citând doi oficiali americani. Bazele respec

Accident pe Valea Oltului. Patru persoane au fost duse de urgență la spital

Ziare.com acum 10 ore
Un autotren şi două autoturisme au fost implicate într-un accident care a avut loc duminică după-amiază, 30 iunie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. În urma evenimentului, patru persoane au fost duse cu ambulanţele la spital. Accidentul a avut lo

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Vestul Europei, lovit de furtuni violente și ploi torențiale. Mai multe persoane au murit

Ziare.com acum 10 ore
Cel puţin şapte persoane au murit, potrivit primelor date furnizate duminică de autorităţile locale, după furtunile violente, vijeliile şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă, 29 iunie, asupra Franţei, Elveţiei, Italiei şi Germaniei. În nord-

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/37°
mar.

21°/40°
mie.

17°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

19°/31°
mie.

15°/27°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

22°/29°
mie.

20°/28°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

16°/24°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

22°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

15°/25°