Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea în arest preventiv a senatorului Cătălin Voicu, judecat pentru corupţie, respingându-i cererea acestuia de a fi eliberat.
Miercuri, judecătorii au amânat, pentru 10 septembrie, procesul în care Cătălin Voicu, Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Marius Locic şi Costel Căşuneanu sunt judecaţi pentru fapte de corupţie.
Senatorul Cătălin Voicu, aflat în arest preventiv, este judecat pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, informează Mediafax.
Alături de acesta sunt judecaţi, în libertate, şi Florin Costiniu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a instanţei supreme, pentru complicitate la trafic de influenţă, Costel Căşuneanu, asociat la SC PA&CO Internaţional SRL Bacău, pentru cumpărare de influenţă, precum şi Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, acuzat de cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie.
Costiniu, Căşuneanu şi Locic au stat în arest timp de trei zile, un complet de judecată apreciind că aceştia pot fi cercetaţi în libertate.
Procurorii au stabilit că în anul 2009, Cătălin Voicu a pretins de la Costel Căşuneanu, în mod repetat, la diferite intervale de timp, sume de bani totalizând 260.000 de euro, din care a primit 200.000 de euro, promiţând că în schimb va interveni pe lângă magistraţii Secţiei Contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie investiţi cu soluţionarea unui dosar având ca obiect litigiul dintre SC PA&CO Internaţional SRL Bacău şi CNADNR şi-i va determina pe aceştia să adopte o soluţie