- Editorial - nr. 593 / 15 Iulie, 2010 Am prezentat, saptamana trecuta, si nu intamplator, cazul palpabil al Turciei, tara care, la inceputul anilor '80, adica cu trei decenii in urma, se afla intr-o situatie incomparabila cu a Romaniei, in pragul unui dezastru, din care a reusit sa se salveze miraculos. Starea acestei tari era amplificata nu numai de gravele dificultati de ordin economic si social-religios, ci si de nemultumirea etnicilor kurzi, care au folosit acest moment pentru a se separa de statul turc si a-si forma un stat propriu, gen "Tinutul Secuiesc", declansand in acest scop un devastator razboi civil. Din acest punct de vedere si pe un alt plan, situatia din Turcia se asemana cu cea din tara noastra, cu deosebirea ca Partidul Muncitorilor din Kurdistan, in cauza, n-a fost cooptat la guvernare, cum am procedat noi cu UDMR, ci scos in afara legii, iar conducatorii lui au fost condamnati pentru actiuni de inalta tradare impotriva statului. In fata haosului de nedescris, dictatura militara a generalului Kenan Evren, instalata la 12 septembrie 1980, a fost cea mai adecvata solutie. Este adevarat, ea a restrans oarecum libertatile si nu a convenit asa-ziselor forte democratice, carora haosul le-ar fi priit de minune, dar in cele din urma n-au avut incotro si s-au supus noii ordini de drept instalate. Intrucat coruptia si infractionalitatea atinsese in Turcia cote astronomice, la toate nivelurile si mai ales in administratie si politie, toate structurile statului au fost desfiintate, armata fiind singura abilitata sa conduca si sa faca ordine in tara, stabilind in acelasi timp prioritatile majore pentru iesirea din criza. Masura a durat sapte ani, iar rezultatele ei s-au vazut inca din primele luni, iar daca dupa numai doi ani Turcia isi schimbase complet imaginea in bine, iar oamenii comportamentul si viziunea, este clar ca s-a pornit pe drumul cel bun! C